Portal pentru comerţul exterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul de Comerţ Exterior (DCE) din Ministerul Economiei propune înfiinţarea unui portal de comerţ exterior, necesar pentru promovarea exporturilor, unde vor exista informaţii despre

Departamentul de Comerţ Exterior (DCE) din Ministerul Economiei propune înfiinţarea unui portal de comerţ exterior, necesar pentru promovarea exporturilor, unde vor exista informaţii despre pieţele internaţionale, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de MEC. Potrivit proiectului de hotărâre, portalul va oferi agenţilor economici din România informaţii despre pieţele externe, astfel încât aceştia vor şti spre ce piaţă trebuie să se îndrepte pentru ca produsele pe care le promovează să aibă succes. Accesul pe acest site este liber şi nediscriminatoriu pentru toţi agenţii economici, mai spun reprezentanţii MEC. Realizarea site-ului se va face de către o firmă specializată, selectată de ministerul de resort. Proiectul de act normativ prevede şi diversificarea instrumentelor de promovare a exporturilor în 2007, în sensul înfiinţării unui parteneriat cu Consiliile Economice din ţările unde firme din România vor participa la târguri şi expoziţii. Astfel, reprezentanţii Consiliului vor facilita activităţile firmelor româneşti peste hotare, vor fi la locul desfăşurării târgului sau expoziţiei, vor asigura spaţiul aferent şi vor coopera pentru realizarea materialelor de promovare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite