Populaţia, nemulţumită de mersul economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sondaj realizat de Gallup şi prezentat, ieri, de conducerea Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR) relevă nemulţumiri pe toată linia - atât în rândul populaţiei, cât şi la

Un sondaj realizat de Gallup şi prezentat, ieri, de conducerea Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR) relevă nemulţumiri pe toată linia - atât în rândul populaţiei, cât şi la nivelul patronilor în ceea ce priveşte mersul economiei româneşti.
În prezent, comparativ cu anul trecut, situaţia economiei a suferit o uşoară depreciere, în opinia populaţiei urbane cu educaţie medie şi superioară. O treime (34%) din participanţii la sondaj afirmă că economia merge mai prost, faţă de 27%, care afirmă că merge mai bine. şi în rândul persoanelor din conducerea întreprinderilor cuprinse în eşantion există nemulţumiri privind situaţia prezentă a economiei din România: 42% din cei intervievaţi susţin că sunt nemulţumiţi/foarte nemulţumiţi de economia ţării, faţă de 20%, care se declară mulţumiţi.

Fiscalitatea deranjează cel mai mult
Cele mai importante probleme economice cu care se confruntă companiile din eşantionul Gallup-UNPR constau în nivelul taxelor şi impozitelor (86%), preţul utilităţilor publice (81%), concurenţa (68%), respectiv corupţia (64%).

Încredere maximă în bănci şi multinaţionale
Băncile de stat şi cele private, urmate de companiile cu capital străin domină topul încrederii rezultat din cercetarea Gallup. Multă şi foarte multă încredere (în total 55% din sufragii) întrunesc instituţiile de credit cu capital de stat, apreciere de care se bucură, în proporţie de 46%, companiile multinaţionale. La polul opus se situează oamenii de afaceri români, în care repondenţii nu au deloc încredere (20%), respectiv puţină sau foarte puţină încredere (49%).

Alte concluzii ale sondajului
Faţă de alte ţări est-europene, economia României merge mai prost (54%); Ă Există o încredere mai scăzută în întreprinderile cu capital privat românesc (32%) faţă de întreprinderile cu capital străin (46%); Ă În prezent, capitalul autohton nu este suficient de bine reprezentat în economia din România (66%); Ă Cota unică de impozitare: are un efect benefic (27%), nu a influenţat în niciun fel activitatea companiei (53%), are un efect negativ (17%).

Dificultăţi şi beneficii după integrare
Potrivit studiului citat, concurenţa şi adaptarea la normele UE (19%, respectiv 18%) reprezintă cele mai grele dificultăţi cu care se vor confrunta companiile în urma integrării României în Uniunea Europeană. Cele mai mici dificultăţi: necesitatea creşterii salariilor şi falimentul/supravieţuirea (câte 2% din totalul voturilor). Între cele mai imporatante beneficii ale integrării au fost nominalizate "creşterea pieţei, a numărului de comenzi şi de clienţi" (10%) şi "libera circulaţie, fără complicaţii la vamă" (4%). Integrarea "nu va crea nicio problemă" pentru 8% din repondenţi şi "nu va aduce niciun beneficiu" pentru 13% din cei chestionaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite