Popasurile pot scoate profituri bune fără multe investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

şofer care trecea pe la Deduleşti oprea, ca să-şi potolească foamea. Localnicii povestesc că şi iarna, cele câteva mese de plastic înfipte în zăpada de jumătate de metru erau mereu pline.

şofer care trecea pe la Deduleşti oprea, ca să-şi potolească foamea. Localnicii povestesc că şi iarna, cele câteva mese de plastic înfipte în zăpada de jumătate de metru erau mereu pline. Acum sunt zece firme şi zece grătare. Afacerile celor zece merg la turaţie maximă, mai ales vara şi în timpul săptămânii. Cu investiţii minime, grataragii de la Deduleşti au creat aproape un brand - micii de pe Dealul Negru, cu mare căutare atât la şoferii de tiruri, cât şi la turiştii de ocazie.
La Deduleşti, lumea e pusă pe făcut bani. Concurenţa este acerbă, iar patronii, deşi gard în gard, nu vorbesc între ei şi nu se înţeleg. Mâinile dibace întorc micii pe grătarul sfârâind, iar banii curg. După spusele comercianţilor, pe cele zece grătare se fac zilnic aproape 20.000 de mititei. La 2 lei noi bucata, fiecare întreprinzător bagă în casă 40.000 RON pe zi. Aici contează vadul şi rapiditatea cu care şoferii sunt serviţi.
Ultima venită, familia Ispas este singura proprietară a terenului pe care şi-a deschis afacerea. Cu banii de la nuntă, în 1996 şi-a cumpărat un grătar şi s-a aliniat cu ceilalţi nouă. "Primul an a fost groaznic, pentru că şoferii opreau la cei mai vechi, dar pe urmă treaba a început să meargă. Am crescut de la an la an, iar acum avem în meniu şi o ciorbă, o friptură de porc sau o salată", spune Alina Ispas. În 90 la sută din cazuri, "afacerile de la marginea drumului" sunt profitabile. Popasurile se împart în două categorii: cele cu investiţii minime şi preţuri mici şi cele care, pe lângă restaurant, mai au şi un motel, o parcare mare sau o grădină cu piscină. La Topologu, de pildă, numai în ultimii doi-trei ani s-au investit în jur de 3.000.000 RON în reamenajare. Unitatea, care aparţine de Federalcoop, face vânzări de 60.000 de RON pe lună. Cele 20 de camere sunt aproape mereu ocupate. "Noi mizăm pe calitatea serviciilor oferite. Avem clienţi fideli care trag la noi de 20 de ani. Iar un şofer mulţumit îţi aduce alţii cinci, pe când unul nemulţumit împrăştie zece", ne explică Ion şiţoiu, unul dintre cei doi administratori ai hanului. Patronul de la Topologu are în plan şi construirea unei piscine în spatele motelului, mai ales pentru a-i atrage pe nuntaşii din zonă.
Pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, lucrurile stau un pic altfel. Cum acest tronson este veşnic în reparaţii, popasurile scot bani frumoşi din contractele pe care le încheie cu firmele de construcţii.
La popasul de la kilometrul 36, de exemplu, nu este nicio cameră liberă. Muncitorii au asigurate trei mese pe zi, iar pentru o noapte de cazare firma plăteşte proprietarului 18 lei. Povestea Casei Bobe, de la kilometrul 30, a început prin 1991, tot cu un grătar la marginea şoselei. Acum, pe lângă restaurant şi un mic motel, în parcarea imensă tronează un hotel de trei stele, cu 120 de camere. Dacă la început s-au împrumutat la bănci ca să se extindă, de 6-7 ani nu mai au niciun fel de datorii. Cu un profit lunar de 50.000 de RON, în ultimii trei ani proprietarii şi-au permis să investească aproape 100.000 de euro şi nu se vor opri aici. "În anii "90, era plin. Veneau muncitorii din Bolintin, maneliştii cu bani. Acum nu mai merge atât de bine, dar sperăm că în următorii ani turismul românesc să se redreseze şi să câştigăm şi noi. Dacă am scoate 60.000 de lei pe zi, am avea un profit lunar de 1 milion de lei", spune ginerele patronului, Marian Bobe.

Afaceri mici la drumul mare
* Pe drumul Bucureşti-Râmnicu Vâlcea sunt peste 25 de popasuri. Acest tronson şi Valea Oltului sunt cele mai bune zone pentru o astfel de afacere.
* Cu cât preţurile sunt mai mici şi servirea mai rapidă, cu atât afluxurile de clienţi sunt mai mari şi profitul, de asemenea.
* Teoretic, cu un grătar la marginea drumului, ai 90 la sută şanse să-ţi construieşti în timp-record o afacere profitabilă.
* Practic, nu există o reţetă de succes. Pot merge la fel de bine şi "bombele", dar şi popasurile mai luxoase.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite