Polonia ar putea trece unilateral la euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul opozitiei poloneze Jan Rokita a declarat ieri ca Polonia ar putea trece la euro, ca o ultima masura de a-si proteja economia de efectele intaririi zlotului, informeaza Reuters. "Tendinta de

Liderul opozitiei poloneze Jan Rokita a declarat ieri ca Polonia ar putea trece la euro, ca o ultima masura de a-si proteja economia de efectele intaririi zlotului, informeaza Reuters. "Tendinta de apreciere incepe sa devina excesiva", a declarat Rokita in cursul unei reuniuni a Camerei de Comert polono-americane. Rokita urmeaza sa devina prim-ministru daca, asa cum prevad sondajele, partidul de centru-dreapta Platforma Civica va castiga alegerile ce vor avea loc in a doua parte a anului. El a afirmat ca guvernul ar putea sa adpote in mod unilateral moneda euro, fara ca tara sa devina membra a uniunii economice si monetare. "Consilierii mei economici iau serios in considerare acest proiect", a adaugat Rokita. Alianta Stangii Democratice, aflata in prezent la guvernare in Polonia, ar putea pierde alegerile din acest an, iar sondajele de opinie arata ca Platforma Civica de centru-dreapta ar putea ajunge la putere in cadrul unei aliante de dreapta. Ideea de trecere unilaterala la euro a fost propusa de economistii polonezi, inclusiv de fostul guvernator adjunct al bancii centrale, Andrzej Bratkowski, dar multi economisti considera ca nu este o optiune serioasa pentru un nou venit in Uniunea Europeana. "Banca centrala poate oricand sa intervina asupra ratei de schimb, dar trecerea la euro in acest mod nu va fi bine primita de Comisia Europeana", a apreciat Lars Christensen, specialist in pietele in dezvoltare la Danske Bank din Copenhaga. Zlotul a atins, saptamana trecuta, cel mai ridicat nivel din ultimele 32 de luni si s-a intarit cu 22% din luna mai a anului trecut, din care 15% in ultimele sase luni, generand astfel temeri ca evolutia sa ar putea afecta veniturile din exporturi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite