Ploile au crescut exportul de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroelectrica va înregistra în 2010 cea mai mare producţie din ultimii 30-40 de ani, datorită precipitaţiilor abundente. Energia suplimentară produsă în România, în special cea pe bază de cărbune, este exportată în ţările din sudul şi vestul ţării noastre.

Pentru compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anul 2010 va rămâne în istorie drept cel mai productiv din ultimele trei-patru decenii. Acest lucru se datorează ploilor abundente din acest an, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţiei al companiei, Tudor Şerban. Hidroelectrica a produs în primele şapte luni ale anului 11,4 TWh de energie, în creştere cu 15% faţă de 9,9 TWh în perioada similară a anului 2009.

Pentru tot anul, producţia va atinge 20 TWh. Acest lucru va însemna, la un consum naţional estimat la 53 TWh, că energia hidro va acoperi 37% din consum, faţă de 26%, cât a fost anul trecut. „În primele şapte luni ale anului, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica au produs peste 50% din consumul naţional", a declarat, pentru „Adevărul", Octavian Lohan, directorul Didpeceratului Energetic Naţional (DEN) din cadrul Transelectrica.

Turcia se conectează la sistemul european

Cum energia hidro este preluată cu prioritate în reţea pentru că are un preţ mai bun, cele trei complexuri energetice care produc electricitate pe bază de cărbune - Craiova, Turceni şi Rovinari - au stat mai mult pe tuşă în acest an, iar minerii şi angajaţii termocentralelor au fost trimişi de mai multe ori în şomaj tehnic.

Însă, pentru a menţine producţia complexurilor şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, surplusul de energie, adică o putere de peste 300 de MW, a început să fie exportat în Serbia şi Ungaria de la 1 septembrie. Totodată, România ar putea exporta mai multă electricitate către Bulgaria, ca urmare a conectării Turciei în această lună la reţeaua electrică europeană, a spus, la rândul său, directorul general al Transelectrica, Adrian Băicuşi.

„În următoarea perioadă schimburile cu vecinii se vor intensifica, pentru că Turcia a intrat în zona de sincronizare cu UCTE şi vor importa mai multă energie din Bulgaria", a precizat Băicuşi, citat de Mediafax. Potrivit DEN, în perioada 1 ianuarie - 26 septembrie 2010, consumul naţional de energie a fost cu 4,3% mai mare faţă de anul trecut. Pentru tot anul, Transelectrica estimează un consum în creştere cu 6% faţă de 2009, până la 53 de TWh, după un recul de 8% anul trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite