Plecarea băncilor greceşti nu ne-ar doborî sistemul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BNR şi autorităţile române au destule resurse pentru a acoperi pierderile date de o eventuală retragere, consideră JP Morgan. În cazul unei retrageri masive de fonduri din subsidiarele româneşti ale băncilor elene, „gaura“ estimată de JP Morgan ar fi de 3,5% din PIB – „uşor de acoperit“.

Pentru a creiona cel mai nefericit scenariu în care băncile din Grecia şi-ar retrage tot ce deţin în subsidiarele din România, analiştii de la JP Morgan Chase Bank din Londra au închipuit o serie de operaţiuni prin care autorităţile de la Bucureşti ar prelua deţinerile, iar BNR ar acoperi retragerea de fonduri.

Concluzia: potenţiala retragere nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar local, deoarece autorităţile dispun de resursele necesare pentru a prelua aceste subsidiare şi a le vinde mai târziu altor grupuri financiare. În acelaşi timp, Banca Naţională a României (BNR) poate absorbi şocurile, potrivit JPMorgan. „Finanţarea de la băncile-mamă din Grecia se ridică la numai 3,5% din PIB. Autorităţile au resursele necesare să preia subsidiarele şi să le vândă mai târziu, iar rezervele băncii centrale, de aproape 30% din PIB, sunt suficiente pentru a acoperi orice posibilă retragere de fonduri", se arată în raportul JP Morgan, citat de Mediafax.

Faţă de un astfel de scenariu, conducerea BNR ne-a transmis că este exclusă retragerea băncilor greceşti din România. „Nu este posibilă nicio retragere. O singură problemă ar putea să existe, respectiv o panică pe care s-o provocăm noi înşine. Dar nu cred să fim atât de proşti încât să ajungem aici", ne-a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Baltazar: „Există destulă concurenţă"

Solicitat de „Adevărul" să comenteze scenariul conturat de JP Morgan, consultantul de investiţii Bogdan Baltazar ne-a declarat că, până să preia statul subsidiarele greceşti, vor ieşi băncile-mamă să le vândă. „Există destule bănci concurente care ar putea să liciteze pentru a prelua astfel de active, plus că mai sunt încă bănci străine care vor să vină în România. Orice ar fi, nu se va ajunge la naţionalizare", a precizat Bogdan Baltazar. În privinţa perspectivelor economice, JPMorgan estimează că PIB-ul României va creşte cu 2% în acest an şi cu 4% în 2011.

Leul îşi va reveni

Problemele din Grecia au lovit într-adevăr leul, dar moneda a fost afectată şi de creşterea aversiunii investitorilor faţă de risc, notează JPMorgan. Banca anticipează că vom reveni curând la cursul de 4,1 lei/euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite