Plătim cu cardul doar o dată pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii folosesc cardul bancar numai de trei ori pe lună: de două ori pentru retrageri de la bancomat şi o singură dată pentru plata cumpărăturilor.

Românii deţineau la finele anului trecut 10,77 milioane de carduri active şi au efectuat în ultimul trimestru din 2011 un număr de 35,5 milioane de tranzacţii de plată la POS (Point of Sale) sau online, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Mai exact, deţinătorii de carduri folosesc această metodă de plată direct la comerciant doar o dată pe lună. Totuşi, frecvenţa plăţilor este mai ridicată comparativ cu situaţia de la începutul lui 2010, când un român achita prin card o dată la o lună şi jumătate.

162 de lei pe tranzacţie

În ceea ce priveşte retragerile de la bancomat (ATM), situaţia stă diferit. Este cunoscut faptul că românului îi place cash-ul. Dacă unii îşi retrag sumele din cont odată cu încasarea salariului, alţii îşi ţin banii pe card, dar retrag de la bancomat sume mici ori de câte ori au nevoie. Astfel, cu cele 10,77 milioane de carduri active (de debit şi de credit), românii au efectuat 55,68 milioane de retrageri de la bancomatele din ţară sau din străinătate. Mai exact, o retragere la aproape două săptămâni. La începutul lui 2010, posesorul unui card, fie el de debit sau de credit, scotea bani de la bancomat o dată la trei săptămâni.

Chiar dacă numărul de carduri a crescut în ultimul trimestru din 2011 cu 205.380 de unităţi comparativ cu finele lunii septembrie, el este mai mic cu aproape 430.000 de unităţi faţă de acum un an. Numărul de tranzacţii de plată de pe cardurile de debit a crescut în ultimul trimestru din 2011, până la 29,31 miloane, în timp ce valoarea plăţilor a urcat până la 4,75 miliarde de lei. Astfel, fiecare deţinător de card a efec­tuat o plată medie de 162 de lei în ultimele trei luni ale anului trecut. Cele 6,96 milioane de trazacţii de plată cu cardurile de credit efectuate în intervalul octombrie-decembrie 2011 au avut o valoare de 986,6 milioane de lei. Astfel, media unei plăţi realizate cu cardul de credit este de 162 de lei. 

În ceea ce priveşte retragerile de numerar de la bancomat, valoarea medie a acestora este mult mai mare, de unde reiese că românii se grăbesc să-şi golească cardurile de fiecare dată când îşi iau salariu. Românii au retras în ultimul trimestru al anului trecut 26,11 miliarde de lei prin 55,7 milioane de tranzacţii. Mai exact, aproximativ 470 de lei pentru fiecare retragere.

470 de lei este valoarea medie a unei retrageri de numerar de la bancomat înregistrată în ultimul trimestru din 2011.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite