Ping Pong cu arbitrul telecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a trecut mai mult de un an de când Comisia Europeană a lansat un avertisment în ceea ce priveşte reorganizarea arbitrului telecom autohton, Ministerul Comunicaţiilor a trimis preşedintelui Senatului a treia scrisoare pentru a se urgenta adoptarea legii privind această autoritate, dar aceasta rămâne blocată în Parlament.

Prima scrisoare a fost trimisă Senatului pe 18 septembrie 2009, iar cea de-a doua pe 26 octombrie. În luna septembrie, Comisia Europeană a avertizat Guvernul că va trece la a doua fază a procedurii de infringement dacă ordonanţa privind înfiinţarea Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) nu este aprobată rapid de Senat. „Având în vedere că a trecut un an de la începutul procedurii de infringement, aceasta va fi accelerată, existând riscul unor sancţiuni de ordin financiar la adresa României‟, se arata în comunicatul MCSI. Ordonanţa a fost transmisă Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, dar nu a primit un număr suficient de voturi şi pentru avizul Senatului.

Pe 29 ianuarie 2009, Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere – prima etapă a procedurii de infringement - pentru încălcarea obligaţiei de garantare a independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor (n. red. În 2008, reglementatorul pieţei era ANC-Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii).


A doua etapă a procedurii de infringement presupune transmiterea unui aviz motivat înainte ca dosarul să fie transmis Curţii Europene de Justiţie.


Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a fost înfiinţată de Guvern în luna martie, după ce Comisia Europeană a atenţionat România că decizia fostului Cabinet de a demite preşedintele autorităţii naţionale de reglementare şi de a restructura instituţia reprezintă o gravă încălcare a independenţei acestui organism. Conducerea ANCOM este numită de şeful statului la propunerea Guvernului.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite