Piaţa snacksurilor sărate, afectată de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa snacksurilor sărate a scăzut anul trecut cu 8% în volum, din cauza crizei financiare, a declarat Cristian Rey, directorul general Intersnack România.

Cea mai accentuată scădere a avut loc în ultima parte a anului 2009. Românii au consumat anul trecut 40.000 de tone de snacksuri sărate, în valoare totală de 200 de milioane de euro.

Fabrică nouă de snacksuri la Ghimbvav

Intersnack România a inaugurat la finele anului trecut o unitate de producţie în Ghimbav, judeţul Braşov, în urma unei investiţii de peste şapte milioane de euro.

În noua fabrică, unde lucrează 140 de angajaţi, se produc chipsurile din cartofi Chio Chips.

Având în vedere că la nivel mondial consumatorii şi-au schimbat percepţia asupra alimentaţiei şi preferă mâncare cât mai naturală, Intersnack a eliminat toţi aditivii şi coloranţii artificiali din produsele Chio.

„Aditivii naturali sunt mai scumpi. Aromele au ridicat costul cu 30%, dar nu am operat majorări de preţuri“, a declarat Mihaela Bindic, director de calitate la Intersnack.

Intersnack România are o cotă de 18% din piaţa internă a snacksurilor sărate. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 37 de milioane de euro, cu un milion de euro mai puţin decât în anul anterior.

Pentru anul în curs, compania se aşteaptă la o creştere de două cifre a afacerilor, a conchis directorul general al companiei.

Intersnack România deţine în portofoliu branduri precum Chio, Felix, Fiesta şi Pom-Bar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite