Piaţa halelor industriale merge greu fără bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

trebuit să finalizăm lucrarea prin noiembrie, însă vremea nu a ţinut cu noi. În plus, am mai avut şi ceva probleme cu regimul juridic al unor terenuri, care ne-au mai ţinut pe loc câteva

trebuit să finalizăm lucrarea prin noiembrie, însă vremea nu a ţinut cu noi. În plus, am mai avut şi ceva probleme cu regimul juridic al unor terenuri, care ne-au mai ţinut pe loc câteva luni", ne-a declarat primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu. Parcul industrial Tutova se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare şi va cuprinde şase hale de producţie, însumând 3.600 mp, precum şi un pavilion central, cu spaţii pentru firme şi săli de conferinţe. Primarul Constantinescu spune că deja a primit semnale de la un număr de firme din partea locului, dar şi din alte zone învecinate, interesate să facă afaceri în incubatorul Tutova. "Avantajele sunt clare, spaţiile de producţie fiind racordate la utilităţi, iar birourile - dotate cu toate mijloacele necesare comunicării", ne-a declarat şi constructorul halelor, Viorel Dumitraşc. În câştig vor ieşi nu numai companiile nou-înfiinţate, care nu vor plăti chirii, pentru început, dar şi celelalte firme, care în mod normal ar trebui să facă un efort financiar ridicat pentru a-şi permite asemenea sedii.

Vasluienii îşi fac bloc de 2,8 milioane de euro
Fonduri europene pentru construirea unui centru de afaceri a reuşit să acceseze şi Consiliul Judeţean Vaslui. Blocul de cinci etaje astfel ridicat va costa aproximativ 2,8 milioane de euro şi va găzdui firmele interesate să aibă un sediu modern, chiar la intrarea în oraş, dinspre Bârlad. "Cu o investiţie de 10%, reprezentând cofinanţarea lucrării, am reuşit să creăm 350 de noi locuri de muncă", ne-a declarat Corneliu Bichineţ, preşedintele CJ Vaslui. În privinţa chiriilor pe care le vor plăti companiile, suma va fi stabilită abia după terminarea centrului de afaceri. "Preţurile vor ţine cont de nivelul pieţei imobiliare locale ", mai adaugă Bichineţ.

Investiţie olandeză de 25 milioane de euro, la Bucureşti
Mult mai mari sunt investiţiile unor companii străine la nivelul Capitalei, aşa cum este cazul proiectului de 25 milioane de euro, demarat în toamna anului trecut de compania olandeză Rynart. Parcul logistic, situat lângă autostrada Bucureşti-Piteşti, va totaliza 20.000 mp construiţi şi va fi gata anul acesta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite