Piaţa eliberată de Tractorul, preluată de Semănătoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MYO-O se asociază cu unul dintre liderii mondiali şi va produce utilajele care se vând cel mai bine în România şi la export Una dintre companiile care poartă războaie grele pentru a

MYO-O se asociază cu unul dintre liderii mondiali şi va produce utilajele care se vând cel mai bine în România şi la export

Una dintre companiile care poartă războaie grele pentru a prelua Tractorul Braşov - MYO-O, acţionarul majoritar de la Semănătoarea - va demara producţia de tractoare într-o altă asociere, absorbind astfel o bună parte a pieţei eliberate în urma opririi producătorului braşovean.

Asocierea, anunţată oficial ieri, se va face cu MTZ Belarus (companie care ocupă locul doi pe piaţa mondială de profil), rezultatul acesteia constând în înfiinţarea unei noi fabrici româneşti de maşini agricole: "Rombel Traktors". Producţia este programată să înceapă în iunie 2007, cu o capacitate anuală de 4.000 de tractoare. Potrivit acţionarilor noului producător, un număr de 80 de tractoare au fost deja comandate de un client din România. Preţul mediu al unui tractor marca Rombel este de aproximativ 15.000 de euro, cu un consum de motorină de 15 litri/hectar. Utilajele vor fi dotate cu motoare atestate potrivit normelor Euro 2 şi vor avea puteri cuprinse între 81 şi 89 CP. "Nu va fi un substitut sau o preluare forţată a pieţei eliberate de Tractorul Braşov, dar dacă vom avea cerere din partea ţărilor unde Braşovul nu şi-a onorat contractele, probabil că le vom onora noi", a declarat, pentru Adevărul, preşedintele MYO-O, Ion Rădulea. El a precizat că intenţia de a participa la privatizarea societăţii Tractorul "se menţine, dar nu cred că mai putem discuta despre performanţă, deoarece firma urmează să intre în faliment şi chiar în lichidare. Noi credem în tractorul fabricat la Braşov tot atât de mult cât am crezut şi în produsul uzinei Semănătoarea, produs pe care uzina îl fabrică şi astăzi cu succes. Credem că agricultura românească are în continuare nevoie de maşini agricole fabricate în România şi sperăm să stimulăm această piaţă cu noile produse fabricate de Rombel Traktors".

România poate absorbi 2.500 de tractoare pe an

"Cel puţin în ultimii ani, piaţa internă poate să absoarbă 2.000-2.500 tractoare anual. Noi sperăm să vindem atâtea, mai ales că avem un sistem de leasing pe care îl folosim şi în cazul Semănătoarea", a mai afirmat preşedintele grupului MYO-O. MTZ Belarus va controla jumătate din acţiuni, iar Semănătoarea va deţine un pachet de 20% din totalul acţiunilor. Restul de 30 % va fi împărţit între societatea MYO-O şi mai multe persoane fizice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite