Piaţa cardurilor din România, în atenţia marilor jucători europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii se aşteaptă la creşterea semnificativă a numărului de ATM şi POS

de credit. Creţu a estimat pentru anul viitor o continuare a lărgirii reţelei de bancomate şi terminale amplasate la comercianţi, dar şi o creştere susţinută a emiterilor de noi carduri. Vicepreşedintele VISA a arătat că o evoluţie similară a fost consemnată în toate ţările care au aderat la Uniunea Europeană.
Cardurile, folosite în special pentru retrageri de numerar
Până la apariţia acestor competitori externi de renume, precum Barclaycard, VISA România va migra din divizia pentru Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa în VISA Europe.
Visa Europe a fost constituită, în 2004, ca organizaţie separată în Europa, sub forma de asociaţie nonprofit, deţinută de 4.500 de bănci europene. Astfel încât, de la 1 ianuarie 2007, băncile româneşti emitente de carduri Visa se vor alătura actualilor membri. Potrivit lui Creţu, pe regiunea Visa Europe, în medie, un euro din 10 euro este cheltuit cu un card Visa. Organizaţia funcţionează după toate reglementările Sistemului Unic de Plăţi Europene.
Cu toată că numărul de tranzacţii la comercianţi cu carduri VISA a crescut cu 30% în septembrie 2006 faţă de septembrie 2005 şi a valorii tranzacţiilor cu circa 60%, până la 7 miliarde de euro, în România, cardurile continuă să fie folosite la cumpărături doar într-o proporţie foarte mică. Astfel, românii au cheltuit în perioada amintită peste 645 milioane de euro efectuând 11,1 milioane de trazacţii cu carduri VISA. "Numărul tranzacţiilor la comercianţi reprezintă 15,3% din totalul tranzacţiilor operate cu carduri VISA, faţă de 10,5% cât s-a înregistrat în septembrie 2005. Deşi numerarul este în continuare metoda cea mai folosită pentru plăţi, aceste rezultate indică faptul că românii au devenit tot mai obişnuiţi să plătească cu cardul", mai declară oficialul VISA.
Creşterea din ultimul an se datorează şi extinderii considerabile a numărului de ATM-uri şi POS-uri, cardurile fiind acceptate pentru plăţi în tot mai multe locaţii din ţară. La finele lui septembrie 2006, 41.200 de locaţii acceptau plăţi cu cardurile VISA, ceea ce reprezintă o creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2005. Deoarece acceptarea plăţii cu cardul este percepută tot mai mult ca un avantaj competitiv, numărului POS-urilor la comercianţi a înregistrat o creştere cu 57% faţă de 2005.
Comerţul electronic se dezvoltă timid
Comerţul electronic a continuat de asemenea să crească, numărul total al tranzacţiilor operate de deţinătorii români de carduri VISA în România şi în străinătate majorându-se cu 123%, ajungând la 141.000. Valoarea tranzacţiilor on-line este de 17,5 milioane USD, cu 103% mai mult la sfârşitul lui septembrie 2006, faţă de aceeaşi perioadă din 2005. Cele mai multe carduri VISA au fost folosite pentru călătorii, valoarea tranzacţiilor on-line înregistrate de companiile aeriene şi agenţiile de turism.
Potrivit datelor BNR, numărul de carduri active de pe piaţa românească a ajuns la 8,758 milioane la sfârşitul lunii octombrie, în creştere cu 29,75% de la 6,75 milioane, câte erau în octombrie 2005. Circa 25% din cardurile de plată active au fost emise în Bucureşti şi numai 2,21% (193.958) din carduri sunt emise în valută.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite