Piaţa de capital, ultimul câmp de bătaie pentru spălarea banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului şi până acum, în România au fost raportate circa 3.000 de tranzacţii care ridică suspiciunea de spălare de bani, fiind în joc sume de ordinul zecilor de milioane de

De la începutul anului şi până acum, în România au fost raportate circa 3.000 de tranzacţii care ridică suspiciunea de spălare de bani, fiind în joc sume de ordinul zecilor de milioane de euro.
Declaraţia aparţine Adrianei Popa, preşedintele Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), care spune că grosul tranzacţiilor suspecte a rămas în sistemul bancar, la care se adaugă traficul de droguri şi cel de persoane. Ca o tendinţă nouă însă, în ultima vreme se remarcă "intensificarea fenomenului pe piaţa de capital", situaţie care necesită din partea CNVM o nouă viziune, axată pe "prevenirea şi depistarea din timp a vulnerabilităţii la risc", după cum a declarat Adriana Popa. Nicolae Fuiorea, purtătorul de cuvânt al oficiului, declară că suma de bani susceptibilă ar fi "spălată" în ultimii doi ani în România se ridică la un miliard de euro.
Dacă vă imaginaţi că la oficiul amintit se lucrează cu tehnică de ultimă generaţie, aflaţi că raportările de către instituţiile obligate prin lege la aceasta nu se fac în sistem electronic, ci la ghişeu, cu discheta.
De altfel, atât reprezentanţii notarilor, cât şi cei ai băncilor se plâng de costurile ridicate de timp şi de bani necesare pentru completarea acestor chestionare şi cer simplificarea procedurilor în acest sens. Anul trecut au fost condamnate pentru spălare de bani 11 persoane, decizia luată în cazul a două persoane fiind definitivă. În instanţe sunt acum 15 dosare, privind 39 de inculpaţi.

Cum decurge operaţiunea
Cei cu astfel de intenţii apelează la obligaţiuni multiple pe piaţa produselor derivate, nu neaparat în scopul de a câştiga ceva, ci pentru a pierde urma banilor, ne-a declarat Nicolae Fuiorea, purtător de cuvânt al ONPCSB. Astfel, se parafează contracte succesive de vânzare-cumpărare, care au ca intermediari firme care lucrează, până la urmă, pentru atingerea unui singur interes, cel de a face să se piardă pe traseu sume foarte mari. De regulă, sistemul bancar este folosit pentru transferul banilor în zone off-shore, după care aceştia se întorc sub formă de împrumut. Banii provin din infracţiuni de genul traficului de droguri, al rambursărilor ilegale de TVA şi prin folosirea metodei împrumutului ce încearcă imprimarea unui caracter de legalitate acestora, ne-a mai declarat Fuiorea. O altă metodă folosită este cea a depunerii în conturi bancare a unor sume de bani care reprezintă aşa-zise avansuri la împrumuturi care nu sunt contractate niciodată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite