Petrom va comasa diviziile de gaze într-o singură companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania petrolieră Petrom, controlată de grupul austriac OMV, va comasa de la 1 februarie toate activităţile de comercializare şi de achiziţii de gaze naturale într-o singura societate, Petrom Gas SRL, a anunţat compania.

Până acum, afacerile cu gaze ale companiei au fost derulate atât de Petrom Gas, cât şi de Divizia de gaze. În urma comasării activităţilor, divizia va gestiona activitatea de măsurare a gazelor, respectiv a debitelor şi a puterii calorice a gazelor din punctele în care se realizează transferul în reţeaua naţională de transport.

De asemenea, aceasta va continua să gestioneze livrările de gaze destinate consumului intern din Petrom şi activităţile de stocare a gazelor.

Petrom deţine peste 30% din piaţa de furnizare de gaze, după Romgaz, care ocupă primul loc. Petrom Gas funcţionează pe piaţa internă din 1999, când a fost înfiinţată de statul român, atunci acţionar majoritar la compania petrolieră, şi de către fostul gigant energetic american Enron.

După colapsul americanilor, 49% din Petrom Gas a trecut în proprietatea unui om de afaceri român. Partea sa din capitalul Petrom Gas a fost preluată în 2005 de OMV, devenit acţionari majoritari ai Petrom, după privatizare.

Petrom a raportat în primele nouă luni din 2009 un profit net de 1,53 miliarde de lei, cu 33% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la afaceri de 9,45 miliarde de lei. În primele nouă luni ale anului trecut, vânzările de gaze ale Petrom au scăzut cu 7%.

În trimestrul al treilea al lui 2009, producţia de petrol şi gaze a Petrom a fost de 185.000 de barili echivalent petrol pe zi, iar în perioada octombrie-decembrie a anului 2008 s-a plasat la 192.000 de bep/zi.

Producţia grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a crescut la 327.000 de bep/zi, de la 318.000 de bep/zi în trimestrul al patrulea din 2008, respectiv 317.000 de bep/zi în iulie-septembrie 2009.

Majorarea producţiei OMV a fost determinată şi de încheierea lucrărilor de întreţinere la un câmp gazeifer din Austria, precum şi de îmbunătăţirea volumului extras la exploatările din Libia, se arată în raportul comercial al grupului austriac.

Vânzările diviziei Gas and Power a OMV au urcat la 4,3 miliarde de metri cubi, de la 3,94 miliarde de metri cubi în ultimul trimestru din 2008. La Petrom, vânzările pe acest segment au avansat la 1,37 miliarde de metri cubi, de la 1,32 miliarde de metri cubi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite