Petrom va decide până în aprilie separarea activităţilor de petrochimie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom va lua o decizie privind modalitatea de separare a activităţilor de petrochimie de la Arpechim până în luna aprilie, după ce va evalua activele respective, a declarat, miercuri,

Petrom va lua o decizie privind modalitatea de separare a activităţilor de petrochimie de la Arpechim până în luna aprilie, după ce va evalua activele respective, a declarat, miercuri, directorul general executiv al companiei, Mariana Gheorghe. "Definitivarea modalităţii prin care se separă petrochimia va fi realizată până în luna aprilie. Nu am stabilit încă valoarea activelor", a spus oficialul Petrom, răspunzând unei întrebări a presei după ce a participat la un seminar pe teme de energie. Compania a anunţat marţi, într-un comunicat, că va înfiinţa o firmă care să desfăşoare operaţiunile petrochimice ale rafinăriei Arpechim. Petrom a retras ulterior comunicatul şi a transmis o informare, în care susţine că înfiinţarea unei noi companii petrochimice este o posibilitate luată în considerare, însă nu a fost luată nicio decizie în acest sens. Separarea activităţilor de rafinare şi petrochimie la Arpechim Piteşti ar fi prima decizie majoră a grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, privind modificarea operaţiunilor companiei româneşti. Arpechim este una dintre cele două rafinării operate de Petrom, alături de cea de la Petrobrazi. Mariana Gheorghe a arătat că activele legate de petrochimie ar putea fi transferate unor parteneri cum ar fi Oltchim Râmnicu Vâlcea, în schimbul unor acţiuni deţinute de stat la Petrom, sau cu plata în numerar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite