Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Rezervele de ţiţei ale României se vor epuiza în următorii 14 ani

28 iulie 2010, 12:40 |  Autor: Florentina Cioacă Bălăceanu | 

Cuvinte cheie: Petrol, titei, rezerve, BP,

Sondele petroliere scot din ce în ce mai puţin ţiţei din solul românesc, deşi investiţiile în acest domeniu sunt uriaşe

Sondele petroliere scot din ce în ce mai puţin ţiţei din solul românesc, deşi investiţiile în acest domeniu sunt uriaşe

 

Rezervele de ţiţei ale României se vor epuiza în următorii 14 ani, dacă este menţinută producţia actuală. La nivel mondial, petrolul este suficient pentru încă 45 de ani, potrivit unui raport al companiei petroliere BP privind piaţa globală de resurse energetice.

Producţia accelerată de petrol din ultimele decenii, antrenată de dezvoltarea tehnică, a solicitat din ce în ce mai mult rezervele de hidrocarburi din subsol. Astfel că specialiştii vorbesc tot mai des despre apusul petrolului aşa cum îl ştim, adică o resursă relativ ieftină şi accesibilă unui mare număr de oameni.

Ediţia din acest an a raportului BP privind resursele energetice la nivel mondial arată că rezervele dovedite de petrol ale planetei mai sunt suficiente pentru doar 45 de ani, dacă se păstrează nivelul actual al producţiei. Nici la capitolul gaze naturale omenirea nu stă prea bine, rezervele urmând să se epuizeze în 62 de ani.

România - din pionier, codaş

În ţara noastră, era petrolului a început în anul 1857, Romania fiind prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei înregistrată oficial în statisticile internaţionale, iar prima extracţie de gaze a avut loc în 1909. Astăzi, datele BP arată că România mai are rezerve de petrol care totalizează circa 0,5 miliarde de barili, ceea ce înseamnă 0,037% din totalul rezervelor mondiale. Această cantitate va fi suficientă doar pentru următorii 14 ani.

În ceea ce priveşte rezervele de gaze, România stă ceva mai bine. Acestea se ridică la circa 630 de miliarde de metri cubi, reprezentând 0,3% din totalul planetei, şi ne vor ajunge încă 57 de ani.

Regresul rezervelor înseamnă şi costuri mai mari de extracţie pentru companiile de profil. Pentru acest an, Petrom, compania care exploatează aproape toate zăcămintele petrolifere din România şi jumătate din cele de gaze, şi-a bugetat investiţii-record pentru explorare şi producţie, respectiv 3,4 miliarde de lei. Celălalt mare producător de gaze, Romgaz, are un buget de investiţii de 1,2 miliarde de lei.

Autorităţile din România sunt însă optimiste. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, declara, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul" săptămâna trecută, că Romgaz se aşteaptă la noi descoperiri în acest an în România. „Romgaz investeşte şi va investi destul de mult în explorare şi exploatare. Chiar acum avem informaţii foarte bune legat de anumite zone pe care le explorăm. S-ar putea să avem anul acesta informaţii promiţătoare", a arătat ministrul. O altă şansă a României de majorare a rezervelor de hidrocarburi sunt perimetrele din Marea Neagră, recent concesionate unor companii petroliere.

Locul trei la gaze în Europa

Faţă de restul Europei, România stă chiar foarte bine. În ceea ce priveşte rezervele de gaze, ţara noastră este devansată doar de Norvegia şi Olanda, fiind urmată de Marea Britanie, Germania, Danemarca, Italia şi Polonia. Dacă vorbim de ţiţei, doar Norvegia, Marea Britanie, Danemarca şi Italia mai au rezerve, toate aceste ţări depăşind România la acest capitol.

Cele mai bogate ţări

Arabia Saudită rămâne ţara cu cele mai mari rezerve de petrol la nivel mondial, respectiv 264 de miliarde de barili, urmată de Venezuela.

La capitolul gaze, Rusia deţine supremaţia, cu rezerve de 44.380 de miliarde de metri cubi, iar pe locul doi este Iranul.

Producţia mondială de gaze a înregistrat în 2009 primul declin din istorie,de 2,1%, iar cea de petrol a avut cel mai mare recul din 1982 până acum, de 2,6%.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum a influenţat preţul petrolului la nivel global un broker aflat în stare de ebrietate

    Şapte milioane de barili de petrol pentru 520 de milioane de dolari - aceasta este tranzacţia efectuată de un broker beat din Marea Britanie, în miezul nopţii, care a făcut ca, în iunie 2009, preţul petrolului să urce la maximul ultimelor opt luni. Articol complet.

    Ion M. Ioniţă

    Traian Băsescu a avut de ales între două căi. Fie accepta alegeri anticipate şi cerea tuturor partidelor parlamentare să stea la masa negocierilor pentru a găsi formula organizării scrutinului astfel încât să nu existe suspiciuni de fraudă, fie forţa constituirea unui nou guvern al aceleiaşi coaliţii PDL-UDMR-UNPR. Continuare

    În sfârşit, vom putea merge la coasă, domnule Boc!

    Grigore Cartianu

    În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când îşi ascuţea coasa în regim de PR la o fermă din Ialomiţa, prim-ministrul Emil Boc a lansat o provocare: dacă există vreun ziarist care ştie să cosească la fel de bine ca el, îl va invita la o şedinţă de Guvern.

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    ARC merge mai departe

    Liviu Antonesei

    Acum, ARC s-a adresat direct partidelor cu propunerile din Cartea Albă a bunei guvernări, cerându-le să participe la definitivarea acesteia şi, apoi, s-o semneze. Aştept cu nerăbdare reacţia acestora!

    Privind înapoi, spre România

    George Radulescu

    Dintr-o Românie îngheţată la suprafaţă şi clocotind în interior, orice ieşire, cât de scurtă, nu poate fi altfel decât revigorantă.

    Nu merită să trăieşti în România

    Ovidiu Nahoi

    România a pierdut o parte însemnată a elitelor ei profesionale.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole