- Luni 29 iun 2009
Gică Petrescu
E o surpriză totală. Pe „Baciul“ oltean îl ştiam cu toţii drept unul dintre puţinii sportivi cu oarece pusee de disidenţă. Aventura lui din vara anului 1988, când a sfidat doi Ceauşeşti periculoşi - pe Valentin şi pe Ilie -, i-a creat o aură de opozant al unui sistem capabil să te strivească. Dezertarea de la Steaua, fuga în Bulgaria şi ascunzătoarea de pe Valea Oltului semănau un pic cu fuga bunicilor noştri în munţi, spre furia sovieticilor şi în aşteptarea americanilor. Dar pe cât de iluzoriu s-a dovedit atunci desantul american, pe atât de înşelătoare se dezvăluie acum disidenţa marelui fotbalist oltean.
Gică Popescu e o dezamăgire şi atât. Nu trebuie să ne înfuriem ori să aruncăm cu pietre în el. Important e că îl cunoaştem mai bine. Că ne cunoaştem mai bine. Importantă este şi cronologia. Când a ales să semneze note informative către Securitate nu era „Baciul“ cel puternic şi admirat, ci un tânăr fotbalist care abia împlinise 18 ani. Juca în naţionala de juniori, dar drumul spre prima reprezentativă se anunţa lung şi anevoios.
Un reper temporal: când Gică Popescu se antrena în turnătorie, povestindu-le securiştilor ce băieţi buni sunt Vasile Mănăilă şi Emil Săndoi (o notă bună, totuşi, pentru conţinutul „pârei“!), Steaua triumfa în Cupa Campionilor Europeni. Pe Săndoi, de exemplu, l-a „încondeiat“ la două săptămâni după finala de la Sevilla.
La 20 de ani de la căderea clanului Ceauşescu, n-am aflat, aşadar, cine e vinovat pentru măcelul de atunci, dar ştim că Gică Popescu a turnat la Securitate. Îl vom privi, poate, cu alţi ochi, dar nu-i vom contesta niciodată performanţele sportive. Vom rămâne însă veşnic nedumeriţi: de ce nume de cod „Petrescu“? Chiar atât de mult a ţinut la bunul său prieten Dan Petrescu, cu care se cunoştea de la juniori, încât să-i folosească numele la Securitate?
Aşa s-a născut un mare fotbalist despre a cărui existenţă nu ştiam: Gică Petrescu.
Gică Popescu e o dezamăgire şi atât. Nu trebuie să ne înfuriem ori să aruncăm cu pietre în el. Important e că îl cunoaştem mai bine. Că ne cunoaştem mai bine. Importantă este şi cronologia. Când a ales să semneze note informative către Securitate nu era „Baciul“ cel puternic şi admirat, ci un tânăr fotbalist care abia împlinise 18 ani. Juca în naţionala de juniori, dar drumul spre prima reprezentativă se anunţa lung şi anevoios.
Un reper temporal: când Gică Popescu se antrena în turnătorie, povestindu-le securiştilor ce băieţi buni sunt Vasile Mănăilă şi Emil Săndoi (o notă bună, totuşi, pentru conţinutul „pârei“!), Steaua triumfa în Cupa Campionilor Europeni. Pe Săndoi, de exemplu, l-a „încondeiat“ la două săptămâni după finala de la Sevilla.
La 20 de ani de la căderea clanului Ceauşescu, n-am aflat, aşadar, cine e vinovat pentru măcelul de atunci, dar ştim că Gică Popescu a turnat la Securitate. Îl vom privi, poate, cu alţi ochi, dar nu-i vom contesta niciodată performanţele sportive. Vom rămâne însă veşnic nedumeriţi: de ce nume de cod „Petrescu“? Chiar atât de mult a ţinut la bunul său prieten Dan Petrescu, cu care se cunoştea de la juniori, încât să-i folosească numele la Securitate?
Aşa s-a născut un mare fotbalist despre a cărui existenţă nu ştiam: Gică Petrescu.
