Pensiile facultative - la începutul lui 2007, cele ocupaţionale - câteva luni mai târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După zece ani de discuţii despre pensiile private şi două rânduri de proiecte de legi finalizate, neaplicabile şi neaplicate, şeful Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, Mihai

După zece ani de discuţii despre pensiile private şi două rânduri de proiecte de legi finalizate, neaplicabile şi neaplicate, şeful Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, Mihai şeitan, oferă două noi termene-limită pentru apariţia în fapt a pensiilor private: începutul anului 2007 pentru pensiile facultative şi mijlocul aceluiaşi an pentru pensiile ocupaţionale. Preşedintele CNPAS consideră că în viitor sistemul de stat (pilonul 1) va asigura circa 10% din venitul pensionarilor - o pensie minimă, de subzistenţă-, pensia administrată privat (pilonul 2) va putea aduce până la 50% din venit - pentru că investiţiile se fac pe termen mai lung -, iar contribuţia la un fond de pensii facultativ (pilonul 3) va putea aduce 40% din venitul la pensie. Astfel, pensionarii care vor cumula cele trei tipuri de pensii se vor bucura de venituri chiar duble faţă de salarii. Deşi există opinii privind introducerea întâi a pilonului 2 (2% din contribuţia la sistemul de asigurări sociale de stat să intre în administrare privată), oficialii Ministerului Muncii consideră că pensiile facultative ar putea fi introduse mai rapid. Un argument de ordin tehnic care întârzie introducerea pensiilor administrate privat este şi faptul că în momentul de faţă nu există o evidenţă informatizată pe contribuabil privind plăţile acestuia la asigurările sociale. Dacă în evidenţele CNPAS există evidenţele de ordin declarativ, evidenţele privind banii se află la ANAF. Compararea şi mixarea celor două baze de date se află în desfăşurare, a anunţat Mihai şeitan, o evidenţă clară urmând să fie realizată până la sfârşitul anului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite