Pedeliştii au discutat cu FMI despre posibilitatea creşterii salariului minim şi a scăderii contribuţiilor sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat luni, după întâlnirea pe care democrat-liberalii au avut-o cu reprezentanţii FMI, că formaţiunea politică vrea să pună la dispoziţia Fondului evaluările realizate pentru a putea pune în aplicare creşterea salariului minim corelată cu scăderea contribuţiilor sociale.

Videanu a spus că aceste măsuri fac parte dintr-un pachet pe care PDL vrea să îl propună pentru deblocarea economiei şi că cifrele vor fi prezentate FMI în cadrul unei întâlniri ce va avea loc în septembrie.

Pe de altă parte, pedelistul a criticat cifrele prezentate de Guvernul Ponta şi a spus că estimarea de creştere economică pentru acest an, chiar rectificată în scădere - la 1,2% este "optimistă". Adriean Videanu a spus că estimarea PDL arată o creştere economică pentru acest an de 0,7- 0,8%.

La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, a spus că a înmânat reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional o serie de principii ce trebuie luate pe termen scurt, mediu şi lung privind dezvoltare. El a declarat că la întâlnirea din septembrie, PDL va prezenta FMI programul de guvernare.

Pe de altă parte, trebuie precizat că reducerea contribuţiilor sociale şi creşterea salariului minim pentru 2013 sunt măsuri cuprinse şi în programul de guvernare cu care USL vrea să câştige alegerile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite