Patronii din siderurgie trebuie să scoată din buzunar sute de milioane de euro

Avantajate de piaţa încă ridicată a oţelului şi constrânse de Bruxelles, combinatele grăbesc investiţiile în modernizare Ca în fiecare an, în preajma încheierii contractelor

Avantajate de piaţa încă ridicată a oţelului şi constrânse de Bruxelles, combinatele grăbesc investiţiile în modernizare

Ca în fiecare an, în preajma încheierii contractelor colective de muncă se înmulţesc şi presiunile pentru creşterea consistentă a salariilor. Teoretic, salariaţii anul acesta ar putea fi mai norocoşi decât anul trecut, combinatele siderurgice încheind 2006 pe plus. Majoritatea companiilor este însă în plin program de reducerea a costurilor, pe de o parte pentru a nu fi penalizate de Bruxelles, iar pe de altă parte pentru că nu se ştie cât va mai continua perioada fastă a pieţei oţelului.

"Dacă din raportul pe primele şase luni ale anului trecut reieşea că niciuna dintre societăţile monitorizate nu se încadra în parametrii de viabilitate programaţi, din datele preliminare pentru întreg anul se pare că, în linii mari, combinatele au avut un bilanţ pozitiv", spune Petru Ianc, şeful Direcţiei generale de politică industrială din Ministerul Economiei. Raportul care va fi prezentat luna viitoare la Bruxelles are astfel mai multe şanse să-i convingă pe oficialii Comisiei Europene că siderurgia românească respectă programul de viabilizare la care s-a angajat.

Rapoartele pentru siderurgie sunt o relicvă a perioadei în care capitolul Concurenţă era unul dintre cele mai fierbinţi în cadrul negocierilor de aderare. La acea dată, Bruxelles-ul a acceptat că suma de 49.985 miliarde de lei vechi, pompată de guvernele postedecembriste în cele şase combinate siderurgice, în perioada 1993-2004, poate fi asimilată ajutorului de stat pentru restructurare. Europenii au cerut însă ca, până la sfârşitul lui 2008, combinatele în cauză, acum complet private, trebuie să fie chiar restructurate, adică să îndeplinească parametri clari privind rezultatul operaţional, profitul brut şi poluarea. Până atunci, capacitatea totală de producţie nu trebuie să depăşească 9,115 milioane de tone pe an (din care şase milioane în cazul Sidex).

Restanţe la investiţiile pentru protecţia mediului

Bucureştiul trebuie să trimită periodic rapoarte privind evoluţia procesului de restructurare la fiecare combinat. Dacă la sfârşitul anului viitor o societate nu respectă parametrii conveniţi, atunci va fi nevoită să returneze ajutorul primit şi, practic, va intra în faliment.

Planurile de viabilitate ale combinatelor monitorizate (Mittal Steel Galaţi şi Hunedoara, Mechel Târgovişte şi Câmpia Turzii, TMK Reşiţa, Tenaris Donasid Călăraşi) prevăd finalizarea până la sfârşitul anului viitor a unor programe de investiţii tehnologice în valoare de 430 milioane de dolari, respectiv investiţii de mediu de 138 milioane de dolari.

La capitolul investiţii tehnologice, combinatele sunt în general în program. În 2005 s-au investit 146,3 milioane de dolari (creştere 40%) , iar în prima parte a anului trecut - 56 milioane de dolari (potrivit datelor Ministerului Economiei).

Aceste invetiţii sunt, în definitiv, în beneficiul societăţii şi al proprietarului - reduc costurile, cresc profiturile. Numai în următoarele săptămâni, două combinate au anunţat punerea în funcţiune a noilor instalaţii de turnare continuă, care reduc în principal costurile cu energia şi manopera. Este vorba de CS Reşiţa, deţinut de ruşii de la TMK, al doilea producător mondial de ţevi, respectiv COS Târgovişte, aflat în proprietatea unei case de comerţ controlată de investitori ruşi. Iar luna trecută, Donasid, deţinut de primul producător mondial de ţevi, a contractat un împrumut de 10 milioane de euro de la BERD pentru modernizare.

Problemele apar însă la capitolul investiţii de mediu, rămase sensibil în urmă. Spre exemplu, în 2005, investiţiile, chiar dacă au crescut cu 75% faţă de anul precedent, au fost de doar 27,5 milioane de dolari. În primul semestru al anului trecut, investiţiile nu au depăşit şapte milioane de dolari.

Cel mai notabil caz de neconformare la programul de mediu este, fără îndoială, combinatul din Galaţi, care riscă să nu primească autorizaţia de mediu.

Deocamdată, autorităţile de mediu mai degrabă mimează presiuni asupra administraţiilor combinatelor. Acestea din urmă par să aştepte ca programul permiselor de carbon să devină operaţional şi astfel să obţină o nouă sursă de finanţare.

La orizont - Marele zid chinezesc din oţel

Patronii combinatelor sunt constrânşi să se grăberască cu investiţiile, nu doar pentru că "aşa s-a stabilit la Bruxelles", ci şi pentru că "nu se ştie când se va răci piaţa". Indicele global CRU al preţurilor de pe piaţa oţelului a crescut în ulimul an peste 14%. La anumite sortimente, preţurile au crescut chiar peste 20% ori 40%. Piaţa oţelului pare să continue tendinţa ascendentă pe care s-a înscris în ultimii cinci ani. China, cu extraordinara ei dezvoltare industrială, a fost până acum motorul principal al pieţei. Se pregăteşte să preia această funcţie India. Dar aceste ţări sunt şi principalii factori de incertitudine pentru viitor. China a devenit din importator exportator net de oţel (5,4 milioane de tone în 2006). India are planuri de investiţii masive care cel puţin să-i reducă importurile (inclusiv multimiliardarul Mittal a anunţat investiţii masive în ţara natală).

Când oferta nu întâlneşte cererea

Chiar dacă Asia rămâne principala piaţă de desfacere a chinezilor, intrarea lor pe piaţă afectează întreaga cerere mondială şi, astfel, prin ricoşeu, este resimţită şi de combinatele româneşti.

În primul semestru al anului trecut, exporturile româneşti (1,8 mil. tone) s-au redus cu 11,7% faţă de perioada similară a anului precedent, iar importurile (873.000 tone) au crescut cu 6%. Cel puţin deocamdată, România rămâne un exportator net de oţel, dar semne de îngrijorare ar trebui să ridice faptul că producţia internă nu poate răspunde unor zone ale cererii interne. Spre exemplu, este cunoscut că tabla necesară uzinelor de automobile (mari consumatoare de oţel) nu vine din ţară, de la Galaţi, ci din Slovacia. De asemenea, combinatele nu sunt pregătite să răspundă cererii tot mai mari de profile grele necesare în construcţii (în special pentru clădirile de birouri cu structură de oţel). În mare parte, s-au concentrat exclusiv pe producţia de semifabricate necesare în producţia de ţevi. De altfel, agăţarea de un laminor de ţevi părea că este singura soluţie de salvare: CS Reşiţa a fost cumpărat de proprietarii Artrom Slatina, Donasid de cei ai Silcotub Zalău, Oţelu Roşu de proprietarii Ductil Buzău, iar Hunedoara de Mitall, care deţine şi fostul Petrotub Roman.

Beltrame se reîntoarce peste profile grele la Donasid

Încă de la începutul anului, italienii de la Tenaris au anunţat că vor să vândă laminorul de profile grele şi şină de la Donasid Călăraşi către un investitor puternic din afară. Surse din industrie spun că transferul a fost perfectat săptămânile trecute, iar cumpărătorul este tot un producător italian, Beltrame. Interesant este însă că Beltrame a fost precedentul proprietar al Donasid, de la care Tenaris a cumpărat-o în urmă cu doi ani, contra sumei de 37 milioane de euro. Atunci, afacerea a provocat un adevărat scandal, Beltrame făcând, practic, o afacere din vânzarea unor active luate de la stat pe doar câteva milioane de euro. "Poate că acum cumpărătorul este adevăratul Beltrame, şi nu falsul Beltrame (compania este o firmă de familie - n.n.), cum a fost primul", spune Cristian Pârvan, secretatul general al Asociaţiei Oamenilor de Afeceri, fost director al combinatului de la Călăraşi.

El arată că vânzarea laminorului în întregime, şi nu "ca fier vechi", deschide noi posibilităţi pentru pornirea producţiei de profile grele, folosite în special în construcţii. Noul proprietar nu este specializat în producţia de şină, astfel că această producţie nu pare să mai aibă nicio şansă la Călăraşi.