Patrimoniul Cupru Min, pe baza căruia a fost calculat preţul de privatizare, evaluat de un SRL de apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patrimoniul Cupru Min, pe baza căruia a fost stabilit preţul la licitaţia pentru vânzarea companiei, a fost evaluat de către o firmă cu sediul într-un apartament din judeţul Alba, pe baza unor date culese în 2008 şi actualizate în 2010, firma fiind deţinută de membrii aceleiaşi familii, transmite Mediafax.

Firma "Evaluar" din Alba-Iulia, cu un număr mediu de patru angajaţi în 2010 şi un capital social subscris de 5.000 lei, a evaluat doar patrimoniul companiei, nu şi volumul de investiţii care trebuie asumate de către cumpărător, potrivit datelor obţinute de MEDIAFAX.

Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Ministerului Economiei. "Evaluar, din câte îmi amintesc", a afirmat joi Sorin Găman, director în Ministerrul Economiei.

Preţul plătit de canadienii de la Roman Copper Corp pentru Cupru Min este unul corect şi  a fost calculat doar pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele de cupru din sol pentru că nu acestea au fost privatizate, ci societatea, a declarat astăzi Sorin Găman, directorul Direcţiei pentru Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

"Atunci când s-a făcut evaluarea, s-a făcut conform legislaţiei, pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele din sol. Este conform legislaţiei pentru că s-a privatizat societatea, nu zăcămintele".

Cantitatea resurselor este de un milion de tone de minereu, a adăugat Găman. Gradul de recuperare nu poate mai mare de 70% în nicio exploataţie, a explicat acesta. 

"Din aceaste resurse, 300.000 de milioane de tone se vor extrage prin carieră şi 700.000 de milioane prin subteran", a spus Găman.

În 2011, din două milioane de tone de minereu extras, Cupru Min a vândut 6.300 de tone de metal, a arătat Găman. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite