Parcurile industriale, scoase la vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii parcurilor industriale pot deveni proprietari pe active

le înstrăina.
Mircea Toader, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, spune că acest lucru s-a impus în urma experienţei ultimilor ani, care a arătat că, atât timp cât societatea-administrator nu este proprietară pe activele din parc, investiţiile lâncezesc. Create în 2002 în principal pentru a revigora activitatea economică în fostele platforme industriale prin asociaţii în participaţiune, aceste parcuri presupun existenţa unei societăţi-administrator, care asigură utilităţile sau racordarea la utilităţi pentru firmele care aleg să funcţioneze aici. Acestea plătesc, la rândul lor, o chirie societăţilor-administrator. Potrivit directorului parcului industrial de la Vălenii de Munte, Tudor Puiu, până acum legea nu permitea societăţii-administrator să revândă gazul sau curentul primite de la Distrigaz, respectiv Electrica, companiilor din parc. "Or, obiectul de activitate al unui parc industrial îl constituie furnizarea de utilităţi", explică administratorul de la Vălenii de Munte, care speră că noua formă a legii va rezolva acest aspect. Totodată, legea parcurilor industriale va fi adaptată şi conform cerinţelor europene privind ajutorul de stat. Cu avizul Consiliului Concurenţei, sunt stabilite diferite scheme de ajutor de stat. Astfel, dacă o societate comercială intră în această schemă, respectând condiţiile impuse, ajutoarele nu vor mai fi notificate individual. Facilităţile acordate prin legea parcurilor industriale se menţin, ba chiar cresc, ca sumă. Însă sunt reorganizate, astfel încât să respecte încadrările europene privind ajutorul de stat regional sau "de minimis". "Dacă până acum statul putea acorda unei firme din parcul industrial un ajutor cumulat de maximum patru milioane lei noi (circa 110.000 euro), în 3 ani, din 2007, conform proiectelor de reglementare din Uniunea Europeană, valoarea ajutorului de stat
de minimis
cumulată pe trei ani nu trebuie să depăşească 200.000 de euro", explică Vali Baciu, directorul pentru zone asistate din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Legea stimulării parcurilor industriale a fost prezentată o dată în şedinţă de guvern, dar premierul Călin Popescu Tăriceanu a solicitat iniţiatorului o analiză referitoare la stimularea celor mai competitive industrii. Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei,
Mircea Toader consideră că, în mod normal, trebuie stimulate societăţile comerciale care creează locuri de muncă şi au piaţă sigură.
În România există în acest moment 37 de parcuri industriale, în care funcţionează 426 de societăţi comerciale, cu peste 10.000 de salariaţi. 23 sunt operaţionale, restul în diverse faze de amenajare. Trei parcuri şi-au pierdut autorizaţia de funcţionare: "Parcul de agrement şi turistic Snagov", care dădea dreptul societăţii administrator cu acelaşi nume să administreze 460 ha în zona lacului Snagov, Proroman Braşov, un parc cu o suprafaţă de 104 ha, şi parcul industrial Sebeş Alba, cu o suprafaţă de 74 ha. Motivele retragerii autorizaţiei au fost legate de neefectuarea, de către societăţile administrator, a investiţiilor promise. Suprafaţa totală a parcurilor industriale este de 1.321 ha, mare parte din aceste terenuri având o importantă valoare imobiliară.

Valoarea ajutoarelor de stat
* 62,8 milioane de lei - valoarea totală a investiţiilor făcute în parcurile industriale. (45% reprezintă investiţii în clădiri, 33% în utilităţi, 22% în drumuri)
* 19,8 milioane de lei - valoarea ajutorului de stat acordat în 16 parcuri industriale:
* 0,6 milioane de lei (deducere suplimentară de 20% din profitul impozabil); beneficiari: Cugir, Vălenii de Munte, Ploieşti, Euroland Semănătoarea
* 0,7 milioane de lei (scutire de la plata impozitului pe teren); au beneficiat: Tohan Zărneşti, Metav, Moreni, Cugir, Vălenii de Munte, Ploieşti, Botoşani, Giurgiu Nord
* 1,15 milioane de lei (scutire de la plata impozitului pe clădiri); beneficiari: Vălenii de Munte, Ploieşti, Metav, Cugir, Moreni, Mija, Giurgiu Nord
* 9,8 milioane de lei (fonduri nerambursabile); beneficiari: Vălenii de Munte, Ploieşti, Jibou, Tetarom Cluj, Hunedoara
* 7,4 milioane de lei (scutire de la plata taxei pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor aferente); beneficiari: şura Mică, Ploieşti, Jibou, Vidraşu Mureş
* Celelalte parcuri industriale nu au beneficiat de niciuna dintre măsurile de ajutor de stat autorizate acestora.
* Exemplu de succes: Parcul industrial Ploieşti, Crângul lui Bot.
* Exemplu de eşec: Parcul industrial Sebeş Alba.

Cum ajută statul
Facilităţi fiscale de care beneficiază firmele care funcţionează într-un parc industrial:- scutiri de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent;
- reduceri de impozite acordate de administraţia locală, alte facilităţi acordate de administraţia locală;
- nu se datorează impozit pe clădiri pentru clădiri, construcţii sau impozit pe teren;
- deducere suplimentară din profitul impozabil, în cotă de 20% din valoarea investiţiilor în construcţii, reabilitări, infrastructură şi racordare la utilităţi (facilitate care dispare la 1 ianuarie 2007).

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite