Panotajul, cenzurat prin lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a respins un proiect prin care panourile stradale puteau fi controlate politic.

Un scandal de proporţii  constituţionale a izbucnit în această iarnă, după ce oficialii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - MDRT - au încercat să promoveze un proiect de lege care ar urma să reglementeze publicitatea stradală („out-door", în termeni de specialitate), introducând reguli birocratice în domeniul panotajului.

„Practic, cine nu avea relaţii la nivelul MDRT nu ar fi putut să amplaseze panouri, bannere sau alte elemente publicitare", spun reprezentanţii operatorilor din industria de out-door. Ei au contestat proiectul la Curtea Constituţională, iar autoritatea a cerut iniţiatorilor să corecteze viitoarea lege.

Sub control politic, într-un an electoral

Concret, prin acest proiect „s-ar tripla formalităţile birocratice care trebuiau îndeplinite pentru amplasarea unui mijloc de publicitate out-door şi ne plasau pe noi, cei care lucrăm în domeniu, la mâna unor decidenţi politici", ne-a declarat Dan Cristian Popescu, patronul unei firme de panotaj. Văzând că „Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate", trecută recent (în decembrie 2011) prin Camera Deputaţilor, afectează grav publicitatea stradală, publicitarul s-a hotărât să acţioneze. După consultarea cu mai mulţi colegi de branşă, Popescu a contestat legea la Curtea Constituţională şi avertizează că este dispus să meargă până la CEDO, pentru a stopa o „iniţiativă dăunătoare pentru toţi cei implicaţi în publicitatea out-door".

Nu trebuie să uităm că anul acesta sunt alegeri locale şi parlamentare, un an în care panotajul va avea un rol extrem de important. Astfel că publicitarul îi suspectează de „rea intenţie" pe decidenţii aflaţi acum la putere, care „încearcă, pe baza acestei legi, să stopeze campaniile de panotaj ale unor adversari politici".

Proiectul, retrimis Parlamentului

Ce este neconstituţional în proiectul legii panotajului?

„Dacă pe o proprietate privată, cu voia proprietarului şi cu acte încheiate în regulă, ar fi fost amplasat un mijloc de publicitate, reprezentanţii MDRT ar fi putut acţiona în forţă şi, după bunul plac al ministrului, ar fi putut să dea jos acel mijloc. Aici se încalcă, de asemenea, şi principiul inviolabilităţii domiciliului. O altă problemă de neconstituţionalitate este că legea prevedea intrarea ei în vigoare retroactiv, în cazul unor contracte aflate deja în derulare", a răspuns Dan Cristian Popescu. Curtea Constituţională a dat dreptate publicitarilor şi, în consecinţă, a retrimis proiectul la comisii, în Parlament. 

"Legea ne-ar fi plasat pe noi, cei care lucrăm în domeniul panotajului, la mâna unor decidenţi politici.''
Dan Cristian Popescu liderul grupului de contestatari

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite