Pana in 2006, piata creditului ipotecar va depasi 1 miliard de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Anul acesta va ajunge la 400 de milioane de dolari, de patru ori mai mare decat anul trecut * Chiar si in aceste conditii, creditul ipotecar nu este suficient dezvoltat in Romania, sustin bancherii

Pentru sfarsitul anului 2003, piata creditului imobiliar va ajunge la circa 400 de milioane de dolari, valoare de patru ori mai mare decat anul trecut, a declarat, ieri, cu ocazia Targului Privat de Vile, Sergiu Oprescu, presedintele Bursei de Valori Bucuresti si vicepresedintele Alpha Bank. "Ca termen procentual, este foarte bine, dar daca luam ca volum, cele 400 de milioane de dolari nu sunt foarte importante. Acest tip de credit reprezinta un procent suficient de mic din totalul creditului neguvernamental", a mai spus Oprescu. "Daca in tarile europene, creditul destinat sectorului de retail, atat cel destinat persoanelor fizice pentru creditele ipotecare, dar si creditul de consum, reprezinta 30-35 la suta din totalul creditelor, in Romania aceste categorii reprezinta doar 6-7 la suta", a adaugat presedintele BVB. Facand referire la evolutia pietei creditului ipotecar, reprezentantul BVB a subliniat faptul trendul ascendent al acesteia va veni pe fondul imbunatatirii indicatorilor macroeconomici si stabilitatii mediului economic. In aceste conditii, pana in 2006, se estimeaza o crestere a pietei creditului ipotecar de pana la 1,2 miliarde de dolari. "De unde acesti bani? Pentru a face fata acestei evolutii spectaculoase este necesara dezvoltarea unei piete secundare, respectiv dezvoltarea obligatiunilor ipotecare si a titlurilor ipotecare, a mai spus Oprescu. Datorita introducerii creditului ipotecar se estimeaza o crestere a preturilor la locuinte cu pana la 30 la suta pentru acest an si cu 15 la suta pentru urmatorii 3 ani. Pe de alta parte, presedintele BVB a mai spus ca, desi creditul ipotecar a fost introdus de 3 ani, doar in ultimul an acesta a ajuns la o dimensiune suficient de importanta pentru a starni interesul finantatorilor si al celor care doresc finantare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite