Pâinea României, în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 2,3 milioane hectare cultivate cu grâu sunt în pericol. Gerurile au pus stăpânire pe Drobrogea şi Bărăgan, grânarele ţării, care au fost prinse cu lanurile de grâu fără zăpadă.

Cele 2,3 milioane hectare cultivate cu grâu sunt în pericol. Gerurile au pus stăpânire pe Drobrogea şi Bărăgan, grânarele ţării, care au fost prinse cu lanurile de grâu fără zăpadă. Oficialii Ministerului Agriculturii şi specialişti de la Institutul Fundulea se feresc să dea verdicte, dar sunt în alertă şi iau zilnic probe din sol pentru a testa rezistenţa plantelor.
Grâul neînfrăţit dispare
"Tot ce s-a cultivat după 15 octombrie nu are nici o şansă să reziste. După această dată, plantele de abia au răsărit şi nu au avut timp să înfrăţească", ne-a declarat Dumitru Manole, preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Privaţi. Judeţul Constanţa se pare că este singurul care şi-a însămânţat la timp grâul pentru anul 2006, dar majoritatea judeţelor - Călăraşi şi Brăila, Galaţi şi Teleorman au întârziat însămânţarea. Motivul? Lipsa banilor. "Fermierii au mizat pe producţia de porumb pentru a face bani pentru însămânţarea grâului. N-au avut bani însă nici pentru sămânţă, şi nici pentru motorină. Acesta este adevărul. De aceea au fost întârziate însămânţările. Să dai un verdict pentru producţia de grâu din 2006 este o aventură", susţine Dumitru Manole. Conform acestuia, în Oltenia şi Mehedinţi, fermierii nici n-au mai încercat să cultive grâu şi păioase datorită inundaţiilor din 2005. Cum acestea ar putea reveni şi în 2006, agricultorii se tem să-şi mai cultive terenurile cu păioase. În plus, cifra de 2,3 milioane hectare, cultivate cu grâu, este contestată de patronatele din agricultură. "Ministerul Agriculturii continuă să publice cifre incompatibile cu realitatea, ca pe vremuri", susţine acesta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite