Tender Group și AGC au semnat un contract petrolier în Africa de Vest. Proiectul presupune investiţii de zeci de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tender Group, deţinut de omul de afaceri Ovidiu Tender, a semnat marţi un acord de concesiune cu Agenţia de Gestionare și Cooperar între Senegal și Guineea- Bissau (AGC), pentru lucrări de explorare și exploatare geologică pe un bloc petrolier cu o suprafaţă de 5.347 de kilometri pătraţi.

"Investiţiile în acest proiect se ridică la ordinul zecilor de milioane de dolari, iar până la exploatare vom investi 100 de milioane de dolari", a declarat omul de afaceri Ovidiu Tender.

Acordul este primul de acest gen încheiat de o firmă românească.

Fondat în 1991 la Timișoara, Grupul Tender s-a dezvoltat an de an, iar în 2010 este un important investitor în Africa de Vest, în special în domeniul resurselor. Din 2010 și până în prezent, companie a reușit adjudecarea a nu mai puţin de 7 perimetre miniere ale căror resurse, de la metale grele până la cele aurifere, depășesc ca valoare câteva miliarde de dolari.

Grupul Tender a încheiat un contract de concesiune de explorare, exploatare și împărţire a producţiei pe un perimetru cu o suprafaţă de peste 5.000 de kilometri pătraţi, situat în zona offshore, aparţinând Senegalului și Guineei Bissau. Perimetrul respectiv se află în vecinătatea zăcământului de ţiţei greu, Dome Flore și Dome Gea, ale cărui resurse petroliere sunt estimate la 1,5 miliarde de barili.

Conform unui raport al U.S. Geological Surveys, zona respectivă este cotată ca având între 720 de milioane de barili de petrol și 2, 350 de miljarde de barili. Durata contractului este 8 ani pentru explorare și de 25 de ani pentru producţie, cu o extindere la cerere de încă 10 ani pentru perioada de producţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite