Ortacii din 30 de mine nu o să-şi mai spună "Noroc bun!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

30 de exploatări miniere urmează să fie închise anul acesta în România, după ce un număr de 22 de mine au fost închise, anul trecut, reiese din datele furnizate de Direcţia Generală Resurse

30 de exploatări miniere urmează să fie închise anul acesta în România, după ce un număr de 22 de mine au fost închise, anul trecut, reiese din datele furnizate de Direcţia Generală Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC).
Potrivit unor surse din MEC, citate de Rompres, închiderea celor 30 de mine va duce la disponibilizarea unui număr de 10.500 de salariaţi, care vor primi câte 20.000 RON de persoană. Pe lista minelor care urmează să fie închise se află Tebea, care aparţine CNH Petroşani SA, Anina şi Ponor, care ţin de SC Miniera Banat SA Anina, sectorul Palanga şi minele Borsec, Boteni, Valea Îndărăt şi Ip (SNC Ploieşti SA).
De asemenea, vor mai fi închise două mine ale CN a Uraniului SA Bucureşti, mina Băiţa (SC Băiţa SA), exploatarea minieră Leşu Ursului, minele Dealul Rusului, Oiţa, Arşiţa şi Uzina de preparare Tarniţa, aflate în subordinea SC Minbucovina SA Vatra Dornei. şi minerii din exploatările Bălan, Barza, Bolcana, Cacova Ierii, Făgetul Ierii, Cornada şi Cariera Cetate-Roşia Montana (CN Minvest SA Deva), precum şi cei din Borşa, Rodna, Băiuţ, Suior, Baia Sprie, Cavnic şi Turt (CN Remin SA Baia Mare) îşi vor pierde, anul acesta, locurile de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite