Ordonanţa creditelor va fi supusă joi votului în plenul Camerei Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul asupra Ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost amânat pentru şedinţa Camerei Deputaţilor de joi.

După dezbaterile generale asupra Ordonanţei 50, care au avut loc astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a propus ca discuţia pe articole şi votul final să fie amânate pentru joi, având în vedere consistenţa actului normativ.

PNL şi PSD au susţinut varianta iniţială a ordonanţei, adică aplicarea ei şi pentru contractele în derulare, şi au arătat că nu vor vota această ordonanţă dacă vor fi acceptate modificările făcute în Comisia de Buget-Finanţe.

Eugen Nicolăescu (PNL) a arătat că liberalii vor contesta actul normativ la Curtea Constituţională dacă vor trece amendamentele din Comisia de specialitate, considerând că aceste amendamente dau câştig de cauză FMI şi băncilor, şi nu consumatorilor.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a precizat că o parte dintre deputaţii minorităţilor vor vota ordonanţa în forma adoptată de Guvern, arătând că nu crede că există „o entitate privată sau neprivată care să poată să-şi impună voinţa asupra voinţei unei naţiuni“.
În schimb, reprezentanţii UDMR şi PDL au susţinut amendamentele adoptate de Comisia de Buget-Finanţe.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite