Opoziţia germană respinge ideea recapitalizării băncilor din fondurile de salvare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii celui mai mare partid de opoziţie din Germania se opun deciziei luate la Summitul de săptămâna trecută, de a permite capitalizarea directă a băncilor de către fondul european de salvare.

Propunerea de a permite fondului european de salvare (ESM - European Stability Mechanism) să intervină în mod direct pentru a capitaliza băncile europene, este una dintre deciziile cele mai importante ale Summit-ului de săptămâna trecută.

Consensul liderilor europeni cu privire la această problemă a fost principalul motiv de creştere a pieţelor de acţiuni, care au fost conduse în această tendinţă de titlurile financiar-bancare.

„Ne opunem categoric ideii ca institutiile de credit sa fie finantate direct cu bani din fondurile de salvare” a spus Carsten Sneider, reprezentant al partidului de opoziţie din Germania, citată de publicaţia Spiegel Online. Dacă planul de salvare a Spaniei va presupune transferuri directe de bani de la fondul de salvare către băncile spaniole, principalul partid de opoziţie nu va aproba asta, a mai spus Sneider.

La finele acestei luni, planul de salvare a Spaniei, care ar trebui să primească un ajutor de 100 de miliarde de euro, urmează a fi supus votului în Bundestag, unde însă, coaliţia de centru-dreapta care o susţine pe Angela Merkelare majoritatea.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite