Operatorii alternativi de telefonie fixă şi-au dublat cota de piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în prima jumătate a anului 2005 numărul utilizatorilor de telefonie fixă înregistra o scădere, în a doua jumătate a anului trecut a avut loc o creştere uşoară, ca efect al

Dacă în prima jumătate a anului 2005 numărul utilizatorilor de telefonie fixă înregistra o scădere, în a doua jumătate a anului trecut a avut loc o creştere uşoară, ca efect al dezvoltării bazei de clienţi a operatorilor alternativi. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC), cele mai evidente efecte ale măsurilor sale se înregistrează pe segmentul convorbirilor internaţionale, unde furnizorii alternativi deţineau, la 30 iunie 2005, o cotă de piaţă de aproape 40%, iar tarifele au scăzut cu până la 70%, dar concurenţa s-a intensificat şi pe segmentele apelurilor interurbane şi locale.
Alexandrina Hîrţan, vicepreşedinte al ANRC, a declarat că măsurile adoptate de Autoritate pentru a promova concurenţa şi investiţiile în infrastructură se reflectă pe piaţa telefoniei fixe în creşterea spectaculoasă a cotei de piaţă a furnizorilor alternativi. "Dacă la jumătatea anului trecut furnizorii alternativi aveau o cotă de piaţă de 4,1% ca număr de clienţi, datele preliminarii arată că la sfârşitul anului 2005 aceasta s-a apropiat de 10%, numărul de abonaţi trecând de 430.000. Numărul utilizatorilor care au ales oferta alternativă s-a dublat, practic, în a doua jumătate a anului trecut".
Pe piaţa telefoniei mobile, ANRC poate estima, pe baza datelor preliminare raportate de furnizori, că numărul utilizatorilor depăşea 13,35 milioane la sfârşitul anului 2005, ceea ce marchează o creştere de 30% faţă de sfârşitul anului 2004, iar rata de penetrare era de peste 61% - mai mare cu 9% faţă de sfârşitul primului semestru al anului 2005.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite