Omul de afaceri Ion Tiriac nu mai vinde banca, ci o pregateste pentru primele cinci locuri in sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El ia in calcul flotarea la bursa si majorarea de capital

Omul de afaceri Ion Tiriac, actionarul majoritar al bancii ce-i poarta numele, a declarat ieri ca declina toate ofertele primite pentru pachetul sau de actiuni si a marturisit ziarului Adevarul ca doreste sa aduca banca pe primele cinci locuri in sistem. Potrivit afirmatiilor sale, rezultatele foarte bune ale bancii - care a inregistrat in 2003 un profit net (exprimat in sistem IAS) de 15 milioane de euro - reprezinta argumentul principal ce l-a determinat pe celebrul fost tenisman sa ramana "pe terenul" investitiilor in sistemul bancar romanesc. Decizia sa survine dupa luni de negocieri pentru vanzarea pachetului majoritar de actiuni al bancii, purtate cu grupul german HVB si grupul elen Piraeus Bank, cei doi competitori ramasi in cursa. "S-a facut o evaluare a bancii si, impreuna cu specialistii, am ajuns la concluzia ca banca are o performanta si un potential de crestere atat de bune, ca poate sa evolueze si fara un parteneriat imediat", afirma Ion Tiriac. "As vrea ca, in urmatorii doi-trei ani, banca sa se plaseze intre bancile medii din Romania, undeva in primele cinci locuri in sistemul bancar. Ar fi ideal sa obtinem o cota de piata de cinci la suta", spune Tiriac. Intrebat cum va reusi aceasta performanta - un salt de pe pozitia a noua pe a cincea -, Tiriac a dezvaluit faptul ca are in vedere cateva optiuni. "Trebuie sa ma gandesc. Iau in considerare posibilitatea unei infuzii de capital sau chiar a flotarii la bursa", a spus Tiriac. El a tinut sa precizeze ca, in acest moment, varianta vanzarii intregului pachet de actiuni pe care-l detine la banca a iesit din calcul, dar a dat de inteles ca nu a renuntat definitiv la ideea de a vinde o cota mai mica de actiuni. "Am primit mai multe oferte de la banci, fonduri de investitii, inclusiv de la persoane fizice care ar cumpara un pachet de 10-20 la suta din actiuni", a mai spus Tiriac. Declaratiile omului de afaceri Ion Tiriac schimba scena bataliei pentru primele locuri in sistemul bancar. Constient de competitia in crestere, dupa cum el insusi a marturisit, Ion Tiriac a dezvaluit si termenii in care se defineste strategia de dezvoltare a bancii. "Nu as vrea sa sacrific prea mult din profitabilitatea bancii in goana dupa cota de piata", a explicat Tiriac.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite