Om de afaceri: "Hotelierii din România nu ştiu să-i facă pe turiştii germani să cheltuiască banii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mulți bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, a explicat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenţii de turism germane.

"Hotelierii nu ştiu să-i facă pe turiştii germani să cheltuiască banii în România. Un turist german vine cu cel puţin 500 de euro la el, bani de buzunar, dar suma medie de bani disponibilă pentru a fi cheltuită în vacanţă este de 2-3.000 de euro", a declarat pentru Mediafax Messerschmidt, care a emigrat din România în anii '80 şi a fondat agenţia de turism Messerschmidt Reisen.

Messerschmidt spune că germanii se întorc cu banii din vacanţa pe care o petrec în România şi că, în medie, cheltuiesc 3-400 de euro, aproape toţi pe mâncare şi băutură.

"Nu există hoteluri în România care să aibă animaţie, iar barurile nu fac programe speciale, interactive. În Spania, de exemplu, hotelurile au animatori care fac turistul să rămână în bar şi să consume. Acolo se organizează în fiecare seară ceva în restaurant - se joacă bingo, se organizează seri de dans şi tot felul de alte programe”, a mai spus Toni Messerschmidt.

Proprietarul agenţiei de turism a mai spus că în România nu există nici măcar suveniruri cu specific naţional, şi nu sunt nici programe de agrement. “Nu există bărci sau vaporaşe pentru croaziere pe mare, între staţiuni, cum au bulgarii, ci doar jetski- uri, periculoase pentru mulţi dintre turiştii străinii, care nu mai sunt tineri", a mai adăugat Messerschmidt.

Agenţia Messerschmidt Reisen aduce anual circa 1.200 de germani pe litoralul românesc.

Omul de afaceri a adăugat că imaginea turismului românesc este proastă în Germania din cauza hoţilor, cerşetorilor şi a prostituatelor din România. Cu toate acestea, Germania este primul furnizor de turişti străini pentru România.

Anul trecut, aproape 207.000 de turişti germani au vizitat România, în creştere cu 12,1%.

România participă în perioada 7-11 martie la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori. La standul României sunt prezenţi 45 de expozanţi.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite