Oficialii Hidroelectrica spun că hidrocentrala de la Tarniţa va fi gata în iulie 2017. Nu se ştie însă la ce oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul grup al hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa va fi pus în funcţiune în iulie 2017, a declarat directorul general adjunct al Hidroelectrica, Traian Oprea. Exactitatea termenului de finalizare vine în contradicţie cu stadiul proiectului, întrucât deocamdată nu s-a stabilit nici când încep lucrările, nici cât vor costa, nici cine va participa la realizarea proiectului şi nici cât de oportun este acest obiectiv.

Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa, judeţul Cluj, a fost gândit încă dinainte de 1989 ca fiind necesar pentru sistemul energetic românesc în perspectiva realizării centralei nucleare de la Cernavodă.

Mai exact, hidrocentrala ar urma să funcţioneze ca producător de energie în timpul zilei, când consumul este mare, iar noaptea să utilizeze surplusul de energie pentru a pompa apa înapoi în lacul de acumulare.

Gândit pentru o capacitate de 1.000 de MW, proiectul este estimat la peste un miliard de euro, însă raportat la calcule făcute la începutul anilor 2000.

Aceasta ar însemna ca Tarniţa să fie cea mai mare hidrocentrală din România, după Porţile de Fier.

Acum, un consorţiu condus de Deloitte are la dispoziţie şase luni pentru a prezenta toate implicaţiile acestui proiect, în baza cărora se va decide cât de oportun este acest obiectiv pentru sistemul energetic naţional.

„În prima parte, va fi o analiză a studiului de fezabiltiate, să vedem exact la cât se ridică investiţia. Apoi va trebui stabilit modelul financiar, modelul veniturilor, să vedem cât putem disloca anual, să vedem la ce dobânzi", a spus directorul general al Hidroelectrica, Mihai David.

Potrivit acestuia, există două variante de asigurare a finanţării, fie ca investiţia să fie derulată printr-o companie de proiect formată din Hidroelectrica şi unul sau doi investitori, fie pe modelul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, unde fiecare investitor vine cu partea sa de bani.

„Vom avea o societate separată, numai aşa poate funcţiona. Cred că în şase luni vom avea o imagine clară. Cel mai important este modelul matematic al veniturilor, profitabilitatea acestui proiect, de acolo pleacă tot", a adăugat David.

Noile calcule vor stabili care va fi capacitatea necesară pentru această centrală. Studiile vechi se refereau la patru grupuri a câte 250 de MW fiecare.

Tot peste şase luni se va şti dacă statul va avea 51% din proiect.

Oficialii Hidroelectrica au mai precizat că studiile vechi pentru acest proiect prevedeau şi alte patru locaţii, în afară de Tarniţa, care ar putea fi luate din nou în calcul.

„Putem spune că în iulie 2017 va funcţiona primul grup de la Tarniţa", a spus directorul general adjunct al Hidroelectrica, Traian Oprea, după ce a precizat că doar construcţia unei astfel de centrale necesită patru-cinci ani.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, acoperind circa o treime din producţia naţională de electricitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite