Ofertele pentru hotelul Neptun din Olimp, până pe 8 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele pentru cumpărarea hotelului Neptun din Olimp, aparţinând companiei Olimp Estival 2002 Mangalia, vor putea fi depuse până la 8 martie. Licitaţia, care va avea loc o zi mai târziu,

Ofertele pentru cumpărarea hotelului Neptun din Olimp, aparţinând companiei Olimp Estival 2002 Mangalia, vor putea fi depuse până la 8 martie. Licitaţia, care va avea loc o zi mai târziu, va porni de la un preţ de şapte milioane de euro, fără TVA. "În urma semnării contractului de vânzare-cumpărare şi încasării preţului pe acest activ, banii vor intra în societate, se vor plăti datoriile acesteia şi va rămâne, sperăm noi, şi un numerar necesar investiţiilor urgente pentru complexul din Olimp", a declarat Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al companiei. Acesta a precizat că firma Olimp Estival va fi scoasă la vânzare, "probabil la sfârşitul primăverii". Compania are foarte multe datorii, iar încasările sunt insuficiente pentru a efectua plăţile curente. "Ca urmare, banii obţinuţi din vânzarea acestui activ vor fi folosiţi pentru plata datoriilor şi pentru investiţii în celelalte active din Olimp - hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic", se precizează în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite