Oferta bogata de case in complexuri rezidentiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O locuinta la marginea Bucurestiului, de peste 130 mp, cu termopan, centrala termica etc., poate costa intre 41.000 euro si 140.000 euro

Cresterea cererii pentru imobilele de lux in ultimii doi ani a determinat firmele de constructii sa dezvolte un numar din ce in ce mai mare de complexuri si parcuri rezidentiale. Amplasate in cele mai multe cazuri la cativa kilometri de Bucuresti, complexurile rezidentiale sunt formate din case pe pamant dotate cu piscina, termopan, centrala termica si finisaje de ultima generatie. Ultimele noutati in materie au fost prezentate de firmele de constructii cu ocazia Targului privat de vile, unde oferta a fost extrem de diversificata, atat ca pret, cat si ca materiale de constructii. Cea mai accesibila oferta a venit din partea firmei Energi-Co Bucuresti, care, cu o investitie de 6 milioane de euro, va construi un ansamblu rezidential in Bucuresti, format din 55 de locuinte individuale si sapte vile semicolective. Suprafata minima a unei locuinte va fi de 138 metri patrati, iar pretul se va ridica la 300 de euro pe metru patrat construit. Astfel, valoarea unei case livrate la cheie va ajunge la aproximativ 41.000 de euro, fara TVA, valoare care include dotarile standard, respectiv instalatii de climatizare, centrala termica, geamuri termopan, gresie si faianta. Locuintele individuale vor fi dispuse pe doua niveluri, parter si etaj. Vilele vor avea cate doua aparatamente cu doua camere de 76 de metri patrati la parter, primul etaj avand o dispunere similara. Fiecare vila va avea si doua mansarde de locuit, in suprafata de 60 de metri patrati fiecare. In plus, ansamblul va cuprinde un spatiu comercial si locuri de parcare pentru fiecare locuinta. O oferta intermediara ca pret este cea prezentata de firma Triumf Construct. Preturile unei locuinte intr-unul dintre complexurile construite de aceasta firma sunt in jur de 80.000 de euro. Amplasate, de asemenea, in zone limitrofe Bucurestiului, respectiv Bucurestii Noi, Baneasa si Otopeni, complexurile cuprind locuinte cu o suprafata construita cuprinsa intre 184 si 290 de metri patrati. Casa este dezvoltata pe 2 niveluri, respectiv parterul cu vestibul, grup sanitar, bucatarie deschisa cu loc de luat masa, living si birou, si etajul 1 alcatuit din patru dormitoare si trei bai. Preturile pentru o casa pot ajunge insa si pana la 120.000-140.000 de euro, in functie de suprafata construita si de facilitati. Piscina interioara, suprafata de 300-600 metri patrati, patru dormitoare si trei bai sunt doar cateva dintre "calitatile" care incearca sa te convinga sa platesti peste 100.000 de euro pentru o casa. Locuintele vor fi amplasate intr-un complex in apropierea Padurii Tunari, format din 27 de vile multifamiliale cu acces securizat, cu toate utilitatile (apa, canalizare, gaze, CATV, internet, telefonie), care va fi finalizat in toamna acestui an. Desi se afla intr-un stadiu incipient de constructie, o mare parte din casele din complexurile prezentate mai sus au fost deja contractate, dupa cum ne-au declarat reprezentantii firmelor care dezvolta aceste proiecte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite