Oddny Hardardottir, noul ministru de Finanţe al Islandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Islanda a numit-o sâmbătă pe Oddny Hardardottir ministru de Finanţe. Este de aşteptat ca aceasta să menţină politicile care vizează reducerea treptată a deficitului bugetar, scrie cnbc.com.

Oddny Hardardottir, în vârstă de 54 de ani, este văzută ca un loialistă a premierului Johanna Sigurdardottir, un social-democrat al cărui guvern a fost lovit de percepţiile anti-UE ale unor miniştri. Islanda este în prezent în negocieri pentru a intra în Uniunea Europeană, poziţie susţinută de premier.

„Nu am nicio îndoială că schimbările pe care le facem acum vor fi pozitive pentru coaliţie şi pentru ţară”, a declarat Sigurdardottir reporterilor cnbc.com.

Oddny Hardardottir l-a înlocuit în funcţie pe Steingrimur Sigfusson. Acesta din urmă va prelua conducerea Ministerului Economiei şi a Ministerului Agriculturii şi Pescuitului.

Analiştii susţin că guvernul va fi mult mai unit în urma remanierii. Remanierea va însemna şi un număr mai mare al femeilor decât al bărbaţilor în guvern, de cinci la patru, inclusiv premierul.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite