Occidentul estic

Occidentul a rămas eminamente constipat când s-a pus problema condamnării felurimii de abuzuri ale Kremlinului.

Premierul Vladimir Putin nu e frământat de criza economico-financiară mondială. La urma urmelor, nu ruşii au provocat-o, ci americanii, cu capitalismul lor falimentar. Aşa ceva nu se putea întâmpla în comunism. Niet! Putin şi poporul rus calcă pe stepe, tundre şi taigale mustind de petrol. În timp ce, din îndelung forate adâncimi de spirit, civilizaţiile occidentale îi scoteau la lumină pe Leonardo, Montaigne sau Goethe, pentru ruşi lucrau combustibilii fosili. În subsoluri, în materie, printre organisme moarte.

Petrolul rus e doar liderul de opinie al uriaşelor zăcăminte naturale ce bagă în mod oficial spaima în Occident. Şantajul moscovit vine spre Europa prin conducte şerpuitoare al căror robinet se poate închide oricând doreşte Ţarul. Şi cam atât. Dazvidanie!

Ciuma crizei n-a ajuns la porţile Moscovei pentru că Putin şi ai săi sunt imuni la dilemele unor Merkel sau Sarkozy. La timpanul experimentat al lui Putin a ajuns totuşi vestea că ruşii cam mor de foame. Era şedinţă plină de guvern şi Putin a dat o lecţie publică de anticriză. L-a desfiinţat mai întâi pe Deripaska, unul dintre miniştri, om cu stare, înfigând astfel ţepuşa direct în inima hrăpăreţei burghezii.

A suspendat apoi şedinţa şi, haraşo!, a pornit într-un start lansat împreună cu cabinetul său plin de bobi şi postelnici într-una din acele vizite de lucru pe cât de surprinzătoare pe atât de bine pregătite din vreme. A pătruns furtunos într-un mare magazin alimentar condus - să vezi coincidenţă! - de prietenul său, tovarăşul Kobaladze, fost camarad de arme şi coleg de microfoane în KGB. După scrutarea raionului de mezeluri, urmată de o profesionistă manevră de abac, Putin a decretat şi Kobaladze a executat: se ieftinesc pe loc carnea de porc şi cârnaţii!

Povestioara are hazul ei amar. Moscova nu crede în lacrimi şi huzureşte în comunismul ei sempitern. Nimeni n-o mută din minciună, teroare, aroganţă şi cinismul puzderiei de „anti“ ce prefixează în cuie valorile sacre ale democraţiei. Scena cu providenţialul operator carmangier Putin se tot repetă de când Rusia ţaristă a fost distrusă de soviete. S-a scris o întreagă literatură despre mitizarea dictatorilor ruşi, despre adevărata religie care mânca minţile maselor precum opiul din retorta lui Marx.

Ieftinirea instantanee a cărnii de către Putin face parte din aceeaşi antologie unde Lenin, în cămăruţa sa luminată până spre dimineaţă, era vegheat de o mulţime în transa recunoştinţei. De fapt, zeul Lenin zăcea în altă parte şi avea să moară din cauza unui cât se poate de pământean sifilis. Să mai amintim de ştiuleţii de porumb apocaliptici din era Hruşciov? Dureros este că, încă de la începuturile comunismului care, cel puţin ideologic, este creaţia unor cercuri politice din Germania, Anglia şi Belgia sfârşitului de secol XIX, Occidentul a rămas eminamente constipat când s-a pus problema condamnării felurimii de abuzuri ale Kremlinului.

Aceste suite de trădări ale lumii vestice generează frustrări cu atât mai grave cu cât, după ’89, blocul sovietic a fost părăsit de cei mai mulţi din foştii săi locatari. S-au tot ivit de 20 de ani încoace momente prielnice pentru asumarea de către Occident a toleranţei sale interesate faţă de Moscova. Au fost ratate ori s-au consumat în cadrul unor recunoaşteri evazive şi searbede. Cum să înfruntăm comunismul dacă nici măcar nu admitem că încă mai există?