Obama aplică cea mai dură reformă băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul proiect de lege propus de preşedintele american Barack Obama ar putea fi promulgat săptămâna aceasta, dacă va reuşi să strângă voturile necesare în Congres. Camera Reprezentanţilor şi Senatul au ajuns, după 20 de ore de dezbateri, la un compromis privind revizuirea reglementărilor financiare din SUA.

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că noul proiect cuprinde aproximativ 90% din reformele pe care le dorea pentru sectorul bancar. El a adăugat că această lege va instaura „cea mai puternică protecţie financiară a consumatorilor din istorie", potrivit „Wall Street Journal".

Noua legislaţie va garanta Guvernului mai mult control asupra instituţiilor bancare şi a produselor financiare, de la credite ipotecare până la carduri de credit. Încercând să elimine cauzele ce au dus la criza financiară din 2008, proiectul oferă agenţiilor de reglementare putere de constrângere a activităţii marilor creditori, inclusiv forţarea acestora să sisteze anumite operaţiuni. În cazuri extreme, autoritatea guvernului se va extinde până la confiscarea şi lichidarea unei companii, dacă falimentul acesteia afectează economia naţională.

MAI MULT CONTROL GUVERNAMENTAL

O altă prevedere obligă instituţiile să păstreze capital separat pentru situaţii de urgenţă, încercând să evite cazurile în care s-au utilizat fonduri publice pentru salvarea băncilor. Proiectul prevede şi înfiinţarea unei agenţii de protecţie a consumatorilor, iar Rezerva Federală va deveni principalul agent de reglementare financiară.

Membrii Congresului au căzut de acord şi asupra dispoziţiei cunoscută drept „regula Volcker", care interzice băncilor să folosească propriile fonduri în operaţiuni riscante. Astfel, vor fi create departamente speciale care se vor ocupa exclusiv de astfel de tranzacţii. Practic, această regulă va forţa companiile să reducă sumele investite.

De exemplu, Goldman Sachs Group Inc. ar putea fi nevoită să-şi reducă investiţiile de la 15,4 miliarde de dolari la 2,1 miliarde, potrivit unui oficial de pe Wall Street.

De asemenea, noua legislaţie va limita abilitatea băncilor asigurate din Rezerva Federală de a tranzacţiona derivate. Astfel de operaţiuni se vor desfăşura prin afiliaţi cu capital separat, care vor efectua tranzacţii pe pieţele percepute de parlamentari ca fiind riscante.

Asociaţia Băncilor Americane a anunţat că se opune proiectului întrucât noile restricţii au un impact negativ asupra activităţii bancare, potrivit AFP. Cu toate acestea, cotaţiile din sectorul financiar au crescut în prima parte a şedinţei bursiere de vineri, analiştii considerând că prezentarea proiectului elimnă incertitudinile.

Reuşita acestei legi rămâne însă sub semnul întrebării. Pentru a trece de Senat, Partidul Democrat are nevoie de sprijinul a cel puţin un senator republican. Majoritatea republicanilor resping însă proiectul şi vor vota împotriva lui. „Aşa cum am mai spus, nu pot sprijini o lege care va majora taxele", a declarat senatorul de Massachusetts, Scott Brown.

REFORMĂ GLOBALĂ

Reformarea sistemelor financiare se află pe agenda Summitului G20, ce a avut loc între 25-27 iunie la Toronto. Deşi cooperanţi în eforturile de a elabora o astfel de legislaţie, liderii europeni nu au reuşit să găsească o formă comună a proiectului, agreată atât de Parlamentul European, cât şi de reprezentanţii guvernelor naţionale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite