O oră pe o platformă petrolieră din Rusia - GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele aproximativ 60 de minute pe care le-am petrecut pe platforma petrolieră deţinută de Lukoil în Marea Caspică s-au scurs atât de repede, de parcă aş fi stat doar câteva momente pe uriaşul de metal. Exploatarea zăcământului Korchagin este abia la început, dar, peste trei ani, Lukoil va extrage de aici echivalentul a jumătate din producţia anuală de ţiţei a României.

Citiţi şi România poate fi rezervorul de petrol şi gaze al Europei.

Din oraşul Astrahan, am ajuns pe platformă după un zbor cu elicopterul de 90 de minute, din care jumătate de-a lungul Volgăi, iar restul deasupra mării. Străbătând Rusia de la nord la sud, fluviul Volga - cel mai lung din Europa - se varsă în Marea Caspică în regiunea Astrahan, zonă care joacă un rol din ce în ce mai important din punctul de vedere al resurselor de petrol şi gaze. Din această regiune, Gazprom extrage anual aproape cât întreaga producţie de gaze a României, iar companiile petroliere au planuri pentru următorii 50 de ani.

Potenţialul de dezvoltare a regiunii este asociat în primul rând cu Marea Caspică. La mijlocul anilor 1990, Lukoil - cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia - a început explorările în partea nordică a mării şi, după zece ani, a descoperit opt perimetre cu rezerve estimate la nu mai puţin de un miliard de tone echivalent petrol.

În decembrie 2009, compania a inaugurat prima platformă petrolieră din apele ruseşti ale Mării Caspice, care a primit numele lui Yuri Korchagin (fost membru al boardului companiei), iar producţia a început exact în urmă cu un an.

Astăzi, fiecare dintre cele patru sonde care funcţionează deja, din totalul de 26 amplasate pe platformă, produce 500 de tone de ţiţei pe zi şi câte 150 de metri cubi de gaze la fiecare tonă de ţiţei. Din 2014, când va intra în exploatare şi a doua fază a zăcământului, platforma va extrage anual 2,5 milioane de tone de ţiţei (cât jumătate din producţia României) şi 1,2 miliarde de metri cubi de gaze (adică 10% din cât produce ţara noastră).

Robotul din filmele SF

Din elicopter, platforma pare un robot uriaş din filmele SF, senzaţie amplificată de ceaţa care plutea la baza ei în acea dimineaţă de sfârşit de aprilie. Primul pas pe platformă ne-a dezvăluit o lume inedită, metalică, dar nu apăsătoare, ci uşoară şi transparentă. Prin treptele abrupte din grilaje solide vedeam marea la 40 de metri sub picioare, iar toate echipamentele erau noi şi colorate ca nişte jucării. Ne-am echipat cu jachete ignifuge şi căşti de protecţie, absolut obligatorii pe platformă.

Complexul este alcătuit din două corpuri, unite printr-un pod lung de 54 de metri. Prima construcţie, deasupra căreia se află pista de aterizare, este de fapt un fel de hotel cu 105 camere, bucătărie, cantină şi tot ce trebuie pentru ca petroliştii să se simtă cât mai confortabil. Tot acolo se află unul din cele două centre de comandă, de unde sunt operate şi monitorizate toate echipamentele de pe amplasament.

Avându-l drept ghid pe căpitanul platfomei, Vitaly Sulinov, am trecut pe pod în cel de-al doilea corp, care este unitatea propriu-zisă de producţie, de două ori mai mare decât prima construcţie. Aici se află sondele, conductele, robinetele, echipamentele de prelucrare şi centrala de producere a energiei electrice. Patru niveluri de protecţie antiincendiu au fost instalate pe platformă, iar toţi petroliştii devin pompieri în caz de nevoie.

Procesul de instruire pe care petroliştii îl urmează la un centru special construit de Lukoil în apropiere de Astrahan durează între trei zile şi două săptămâni şi include lupta cu focul, acordarea de îngrijiri medicale şi antrenamente în bazine speciale, care simulează inclusiv prăbuşirea elicopterului în apă, noaptea, pe timp de furtună. „Foarte mulţi au renunţat pe parcursul instrucţiei sau nu au reuşit să treacă de examen. Un petrolist trebuie să fie puternic şi fizic, şi psihic", ne spusese cu o zi înainte Serghei Tarasov, şeful centrului de instruire.

În sfârşit am ajuns şi la sondele de extracţie, care aduc petrolul de la o adâncime de 2.500 de metri şi care arată de fapt ca nişte stâlpi groşi cu multe instrumente de măsurare ataşate. Până la ţărm sunt 120 de kilometri, iar ţiţeiul este transportat printr-o conductă lungă de 58 de kilometri către o unitate flotantă de depozitare. De aici, aurul negru ajunge cu vase speciale pe uscat, unde este introdus în sistemul naţional de conducte.

De ce să petreci o viaţă pe mare, deasupra unei pungi de ţiţei

Într-o engleză impecabilă, căpitanul ne-a povestit că s-a mutat împreună cu familia de la Kaliningrad la Astrahan, în urmă cu trei ani, special pentru acest proiect. La 41 de ani, este cel mai bătrân petrolist de aici, iar cel mai tânăr are doar 23 de ani.

Întrebat care este salariul mediu al celor care acceptă să petreacă două săptămâni pe platformă şi una acasă, Sulinov a zâmbit sugestiv: „Puteam să lucrez pentru companii mai mari, precum Conoco sau Shell, dar sunt aici. Aşa că imaginaţi-vă şi voi...".

Mai târziu în acea zi, Konstantin Marcenielov, şeful Guvernului regional, ne-a arătat că în Astrahan salariul mediu lunar este undeva la 8.800 de ruble (325 de dolari, un dolar = 27 de ruble), dar în sectorul petrolier media urcă la 35.000 de ruble (1.300 de dolari). Cei de pe plaforma offshore câştigă mult mai mult, iar la pensie primesc beneficii suplimentare de la stat.

Rusia - liderul lumii petroliere

Rusia a produs anul trecut 505 milioane de tone de ţiţei (de 100 de ori mai mult decât România), devansând liderul mondial Arabia Saudită. Federaţia Rusă este şi cel mai mare producător de gaze, cu o extracţie de 650 de miliarde de metri cubi în 2010 (de peste 50 de ori mai mult decât ţara noastră).

Potrivit specialiştilor ruşi, costul extracţiei unui baril de petrol pe uscat este de circa 6 dolari, iar producţia offshore (pe mare) este mai scumpă, dar nu ajunge la 16 dolari pe baril, cât este costul mediu în România. Ieri, cotaţia petrolului de tip Brent, de referinţă pentru piaţa europeană, era de 124 de dolari pe baril, iar preţul sortimentului Ural, care defineşte un amestec de ţiţei rusesc, urmează variaţiile cotaţiilor Brent cu patru-cinci dolari mai puţin.

Lukoil deţine 1,1% din rezervele mondiale de petrol şi a extras anul trecut 17,8% din întreaga producţie a Rusiei. În 2010, vânzările companiei au ajuns la 104 miliarde de dolari, de la 81 de miliarde de dolari în 2009, iar profitul net a depăşit 9,1 miliarde de dolari, în creştere cu 30%. Anul acesta, Lukoil împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.

Noua ţintă: Marea Neagră

„Până acum, am investit în total pentru proiectul Korchagin un miliard de dolari", susţine Vladimir Zuzlov, şeful diviziei din zona caspică a Lukoil. „Producţia offshore de petrol şi gaze va deveni din ce în ce mai importantă pentru companie", a adăugat el. Korchargin este al doilea proiect offshore al Lukoil, primul fiind în Marea Baltică.

În vara anului trecut, consorţiul Lukoil Overseas - Vanco International a câştigat două licenţe în apele româneşti ale Mării Negre, unde forajele vor începe în următorii trei ani. „Marea Neagră are potenţial şi avem aşteptări de la aceste proiecte", spun oficialii Lukoil. În prezent, Petrom este singura companie care extrage petrol şi gaze în Marea Neagră românească.

Piaţa neagră a petrolului rusesc

Zilele trecute, Guvernul rus a cerut sistarea exporturilor de benzină din Rusia, după ce mai multe regiuni au rămas fără carburanţi. În februarie, Guvernul a îngheţat preţul carburanţilor, care crescuse în urma majorărilor repetate ale cotaţiilor petroliere, depăşind puterea de cumpărare a populaţiei. În Rusia, un litru de combustibil costă la pompă între 23 şi 29 de ruble (în jur de un dolar). Companiile petroliere, căutând profit, au preferat să exporte carburanţii, în special diesel, în UE, la preţuri mult mai bune.

Potrivit reprezentanţilor Lukoil, companiile ruseşti nu pot exporta o cantitate mare de benzină, întrucât doar câteva dintre cele 200 de rafinării din Rusia produc carburanţi la standardele Euro 5, cerute de normele europene. În schimb, Rusia produce mai multă motorină de calitate, care este în exces pe piaţa internă, unde maşinile utilizează în principal benzină.

O altă problemă pentru piaţa rusească o reprezintă zona netaxată. Pe lângă cele 200 de rafinării înregistrate oficial, mai există circa 100 de mici astfel de unităţi de prelucrare, în special în regiunile cu greu controlate de forţele de ordine. Acolo se rafinează ţiţei furat din conducte, care ajunge pe piaţă la un preţ derizoriu, fără niciun fel de taxe sau statistici. „Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă în acele rafinării sau ce cantitate de carburanţi ajunge astfel pe piaţă", spun reprezentanţi ai industriei petroliere ruseşti.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite