OTE nu vrea acţiunile statului la Romtelecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuarea crizei economice din regiune şi situaţia dificilă din Grecia i-au determinat pe acţionarii grupului elen OTE să nu vină cu o ofertă pentru achiziţia participaţiei statului la Romtelecom.  OTE propune însă demararea imediată a operaţiunilor de fuziune a celor două companii pe care le deţine în România, Romtelecom şi Cosmote.

După o jumătate de an în care s-a aşteptat răspunsul oficialilor OTE cu privire la interesul lor pentru pachetul de 45,99% pe care statul român îl mai deţine la Romtelecom, în sfârşit, grecii şi-au exprimat opţiunea, aceea de a nu cumpăra momentan aceste titluri. Ei au transmis Ministerului Comunicaţiilor o scrisoare prin care au argumentat decizia. „Grupul OTE precizează că în prezent nu poate înainta o ofertă pentru acţiunile Romtelecom din motive ce ţin de continuarea crizei economice din regiune şi din Grecia şi de actuala strategie financiară a companiei OTE de a reduce expunerea sa la datorii", se arată într-un comunicat al ministerului.

Totuşi, dacă circumstanţele se schimbă, compania ar putea să-şi reconsidere această poziţie. „De asemenea, reprezentanţii OTE consideră că viitorul companiilor telecom este dictat de dezvoltarea tehnologiei şi de evoluţia nevoilor şi cererilor consumatorilor. În acest context, propun demararea imediată a operaţiunilor de fuzionare a celor două companii din România: Romtelecom şi Cosmote", mai spun reprezentanţii ministerului.

Pe bursă peste cel puţin un an

Oficialii OTE au adăugat în scrisoare că, în cazul în care Guvernul doreşte să listeze la bursă integral sau parţial aceste acţiuni, va transmite instrucţiunile potrivite managementului Romtelecom, pentru a asista ministerul în acest proces. Contactat de „Adevărul", ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a precizat că ministerul va trimite un răspuns către OTE în următoarele zile. „Am transmis această scrisoare experţilor noştri din stafful tehnic şi juridic pentru a-i analiza conţinutul şi pentru a-l corela cu prevederile din contractul de privatizare. După ce vom avea o imagine, vom lua decizia legală şi corectă în acest caz", a arătat Vreme.

El a adăugat că ministerul a făcut paşi concreţi pentru listarea la bursă a pachetului deţinut de stat la Romtelecom, dar acest proces se va putea finaliza abia peste cel puţin 12 luni, fiind vorba de o procedură de durată care implică selectarea unor consultanţi. Întrebat dacă pachetul statului ar putea fi vândut şi în afara bursei, Vreme a amintit că există restricţii în acest sens în contractul de privatizare a Romtelecom: „Există acest drept de preempţiune pe care îl au cei de la OTE, acelaşi drept de preempţiune care se regăseşte în toate contractele de privatizare, este un lucru obişnuit şi perfect normal în astfel de cazuri. Însă mai există şi alte clauze, cum ar fi faptul că nu putem vinde unei companii neagreate de OTE, de exemplu, unui concurent".

Investitorii aşteaptă listarea Romtelecom

La rândul său, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, a declarat, pentru „Adevărul", că Romtelecom este una dintre companiile pe care piaţa le aşteaptă cu cea mai mare nerăbdare pe bursă. „Aceasta deoarece este vorba despre o companie de dimensiuni mari, iar astfel de companii sunt în general foarte atractive. De asemenea, vine dintr-un sector care nu are momentan reprezentare pe bursă", a arătat Farmache.

Ministerul Comunicaţiilor a anunţat încă din luna noiembrie 2010 că doreşte să vândă pachetul de acţiuni pe care îl deţine la Romtelecom. La acea dată, Vreme afirma că aceste acţiuni valorează circa un miliard de euro şi a cerut companiei elene OTE să vină cu o ofertă de preţ până la finele anului. Ulterior, termenul a fost decalat cu trei luni, iar în martie a fost amânat până la finele lunii mai. OTE deţine 54,01% din capitalul Romtelecom şi 70% din Cosmote România prin Cosmote Group. Restul de 30% din titlurile companiei de telefonie mobilă sunt deţinute de Romtelecom.

Venituri în scădere

Romtelecom a obţinut în primul trimestru al acestui an venituri de 166,3 milioane de euro, în scădere cu 10,9%, iar profitul operaţional s-a redus cu 62,6%, la 22,2 milioane de euro. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere înainte de dobânzi şi taxe de 292 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite