Adevarul.ro

Conflictul dintre Raed Arafat și Traian Băsescu are o valoare didactică. Este reprezentativ pentru confuzia populară care există în prezent cu privire la definirea statului, a pieței, a concurenței și a relației dintre ele.

Haideți să lămurim termenii discuției! Statul este în esență monopolul teritorial al reglementării și prelevării de taxe.Piața liberă este în esență respectarea cu strictețe a proprietății private și a libertății care rezultă de aici.

Relația dintre cele două este inversă: un stat mic lasă loc unei piețe libere extinse și viguroase, iar un stat extins sufocă potențialul proprietății private și al libertății.

În realitatea românească vedem un stat încărcat cu multe alte atribuții și competențe decât cele definite mai sus și, în directă relație cu acest lucru, o piață liberă încolțită în cam toate domeniile și sectoarele economiei de reglementări și taxe.

Raportul dintre stat şi privat în România este încă net defavorabilă mediului privat

Există estimări ale dimensiunii statului în România care situează proporțiile relative ale statului și pieței libere mult dincolo de raportul 50/50, iar dacă privim la cât îi rămâne angajatului din venitul brut, raportul este 80/20. O situație, așadar, apropiată de sistemul socialist, al cărui performanțe dezastruoase sunt copios demonstrate și probate în lumea largă.

Regimul Băsescu vrea o reformare a situației actuale. La nivel declarativ, întreaga economie românească se află într-o prelungită tranziție dinspre sistemul socialist spre o economie de piață. În particular, ceea ce se încearcă în România prin proiectul de lege a sănătății este avansul instituțional de la o situație etatistă către una de piață liberă.

Nu concurenţa ci proprietatea privată trebuie să fie opusă cu precădere Statului

Marea eroare a întregului efort actual de reformă este ideea că statului trebuie să i se opună concurența. Vedem această tendință și în reformarea domeniului energetic sau în aducerea managerilor de succes din privat la companiile de stat. Or aceasta este o abodare simplistă, prea vagă și cu șanse foarte mari să ducă la o involuție instituțională. Statului trebuie să i se opună proprietatea privată, nu concurența.

Pentru a nuanța, vă rog să priviți următorul tabel al relației între stat și concurență:

Cadranul 3 este cel al socialismului pur și dur. Marea problemă a acestui aranjament este că nu funcționează din motive economice. În socialism nu se poate calcula, în sensul că lipsesc ingrediente necesare alocării raționale a resurselor rare către cele mai urgente nevoi.

Pentru Raed Arafat, care este consumat de pasiunea sa pentru salvarea vieților în situații critice, nu ar trebui să existe o limită în alocarea resurselor pentru domeniul în care activează. Este foarte simplu să vrei controlul centralizat al unui serviciu și resurse nelimitate, dar mai există și alte domenii în care este nevoie de aceleași resurse rare. Rolul sistemului prețurilor pe piața liberă este acela că permite estimarea profitului viitor prin anticiparea unor prețuri și costuri viitoare pornind de la cele deja realizate pe piață. Astfel se poate anticipa unde sunt cele mai urgente nevoiale societății, și se poate căuta sau păstra alocarea optimă a resurselor prin urmărireacelor mai mari profituri.

Acest proces îi este refuzat unui serviciu public monopolist și centralizat pentru că prețurile și costurile de piață sunt inexistente sau falsificate instituțional. Nu există posibilitatea conturării și verificării alternativelor.

Prin exaltarea umanitarismuluiși condamnarea principiului comerțului, Raed Arafat demonstrează că e gata să lupte nu numai cu sistemul medical socialist ci și cu sistemul pieței libere. La cât de răzbătător s-a arătat până acum contra socialimului medical, tare mi-e teamă că ar avea cîștig de cauză și împotriva instituționalizării pieței cu adevărat libere a serviciilor medicale.

Cadranul 4 este cel al corporatismului. Marea problemă aici este că oferă doar o aparență de piață liberă. Atât timp cât statul își menține rolul de dirijor al producției diverselor bunuri și servicii (prin reglementare, taxare sau ambele) avem parte de aceeași problemă economică de mai sus. Piața nu este liberă să formeze prețuri reale, taxarea menține rigid un domeniu care ar trebui să fie dinamic, iar cele mai eficiente modalități de rezolvare a problemelor nu pot fi descoperite (sau puse în practică) pentru că nu există libertate de acțiune în afara jaloanelor plasate de stat.

Mai mult, vedem cum se accelerează o dinamică perversă care este estompată în condițiile de la cadranul 3. Și acolo și aici, producătorii nu depind direct de consumatori ci de statul care redistribuie resursele prelevate prin taxare și reglementare. Este terenul propice pentru apariția corupției. Descentralizarea în aceste condițiile tinde să catalizeze procesul de haos comportamental. Riscul este să vedem la lucru concurența între diverși furnizori agreați aplicată pentru eficientizarea cinismului în obținerea banilor și nu a satisfacerii consumatorului.

Raed Arafat observă cu justețe că firmele „private", într-un asemnea cadrul instituțional, se vor bate pentru bani și nu pentru salvarea vieților. Acest aranjament va duce și la aplicarea unor energii nebănuite în pledoariile pentru creșterea taxării și reglementării.

Talentul corporatismului este osificarea „concurenței" între câțiva mari furnizori de servicii care se vor proteja de intrarea potențialilor noi furnizori prin coruperea responsabililor cu reglementarea și care vor deveni și mai mari prin creșterea fluxului de fonduri redistribuite prin taxare. Urgențele consumatorilor nu au loc în acest joc.

E greu de spus care dintre cele două situații, cea a socialismului sau cea a corporatismului, este mai rea. Cert este că sunt ambele indezirabile.

Piața liberă autentică, definită la cadranul 1, este cea în care nu va mai exista o dihotomie între consumatorii serviciului si plată. Eficiența în satisfacerea celui în nevoie va coincide cu eficiența în urmărirea banilor. Nu vor exista privilegii și cei care nu se vor ține în formă pentru satisfacerea pieței va trebui să lase loc celor mai buni. Profitul și pierderea vor arăta cine merită să deservească piața și cine nu.

Pe o astfel de piață vom vedea cât de importante sunt serviciile de urgență și pentru cine. Natura acestui domeniu sugerează că serviciile de urgență s-ar poziționa pe piața liberă mai degrabă ca anexe ale furnizorilor de servicii de asigurări. Prima pentru asigurarea de accident sau pentru asigurarea de viață ar putea conține o componentă din care să se finanțeze serviciul medical de urgență, dar accest lucru doar piața liberă ar trebui să îl consfințească. Donațiile și oferirea cu titlu de gratuitate a serviciului nu sunt nici ele de neglijat, pentru că umanitarismul a fost al pieței înainte de a fi monopolizat de stat, cu rezultate lamentabile.

Aici mai degrabă decât soluții concrete ar trebui oferită încrederea în capacitatea antreprenorilor de a coordona cele mai ingenioase și favorabile aranjamente productive, în condițiile respectării proprietății private. Sunt convins că foarte mulți vor fi plăcut surprinși de noile soluții. Cert este că un antreprenor ca Arafat ar fi și mai potențat pe o piață autentică și ar reuși să ofere ceva mai bun decât SMURD-ul actual.În plus, doar așa vom putea face distincția între antreprenorul autentic și coordonatorul abil al unui sistem corupt.

Tranziția către o piață cu adevărat liberă și rațională ar implica schimbări majore, iar putem si siguri că nu am vedea pensionari cu dureri în gât care cheamă ambulanța pentru prescrierea de faringosept și nici nu ar fi lăsați să moară cei care nu pot face pe loc dovada plății.

Tudor Smirna este Director Executiv al Institutului Ludwig von Mises România, deţinător al titlului de Master în Economie acordat de Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid