OPINIE: Majorarea salariilor bugetarilor. O discuţie despre legitimitatea acesteia

Dezbaterea despre majorarea salariilor bugetarilor gravitează în jurul metodologiei şi a disponibilităţii resurselor financiare pentru aceasta. Subiectul legitimităţii majorării salariale este ocolit, acordându-se astfel, din oficiu, prezumţia de corectitudine economică acestei măsuri. În realitate însă, semnele de întrebare chiar de la acest aspect ar trebui să pornească.

Dezbătută intens în ultima perioadă, majorarea salariilor bugetarilor cu scopul de a reveni la nivelul din 2010 ocupă cantităţi considerabile de pagini de hârtie sau de internet, însă nu ai ocazia de a întâlni o abordare completă a problemei. De cele mai multe ori, discuţia gravitează în jurul metodologiei şi a disponibilităţii resurselor financiare pentru aceasta, ocolind subiectul legitimităţii majorării salariale şi acordând, astfel, din oficiu, prezumţia de corectitudine economică acestei măsuri.

Din păcate, spre deosebire de salariile din mediul privat, cele din instituţiile publice nu se supun aceloraşi forţe regulatoare ale pieţei (cerere şi ofertă, productivitate marginală), ci sunt stabilite în mod complet arbitrar de către şeful ministerului, instituţiei, cabinetului, etc.

Un angajator privat, însă, se orientează după nivelul costurilor cu forţa de muncă la un nivel echivalent de pregătire a salariatului pe care doreşte să îl angajeze (eventual cu o majorare care să îl determine pe angajat să aleagă acel loc de muncă şi nu altul),  şi le compară cu surplusul de randament pe care noul membru al echipei îl aduce companiei.

În cazul în care productivitatea acestuia nu este îndeajuns de ridicată, angajatorul este nevoit să ofere un nivel salarial mai redus, iar dacă angajatul nu îl acceptă, acesta va alege oferta celui care plăteşte mai mult.

Competitivitatea şi salariul, un calcul pur economic

Ceea ce trebuie reţinut din modul de alocare a resurselor în sectorul privat este nu doar calculul pur economic făcut de angajatori, ci şi faptul că fiecare angajat este evaluat separat şi remunerat conform propriilor aptitudini.

În discuţiile purtate recent între guvern şi FMI este susţinută măsura de majorare cu un procent încă neclar (8% pare a fi ţinta pentru viitorul apropiat) a tuturor salariilor bugetarilor. Să fi crescut brusc şi în mod egal productivitatea tuturor bugetarilor cu 8%? Ar fi o coincidenţă stranie, după ce, tot brusc, şi tot în mod egal, productivitatea acestora a scăzut cu 25% la jumătatea lui 2010, iar la începutul anului 2011 a crescut cu 15%.

Inechitatea este aici evidentă, deoarece se utilizează o medie, prin care se includ in aceeaşi formulă matematică şi funcţionarul public ce a fost mai eficient cu 20%, şi cel care a fost cu 20% mai puţin productiv.

Coincidenţa este cu atât mai mare, dat fiind faptul că aproape zilnic o companie privată anunţă deschiderea unui centru logistic, a unei fabrici, a unui centru comercial sau chiar demararea investiţiilor într-un spital sau un aeroport privat, însă nu am mai asistat de ceva vreme la inaugurarea unei autostrăzi, la deschiderea unui spital sau a unei şcoli.  Performanţele nu sunt, se pare, relevante în evaluarea nivelului de salarizare a funcţionarilor de la stat.

Salariul în mediul public, distorsiunea mediului privat

Nivelul salarizării din mediul public este nu doar dificil de cuantificat conform unor standarde de performanţă, el generează efecte perverse în piaţă muncii, pe care o distorsionează, reorientând resurse ce ar putea fi puse la lucru mai eficient.

Spre exemplu, în cazul în care pentru un post ce necesită un anume grad de calificare, sectorul public oferă un salariu mai ridicat decât cel privat, acesta atrage personal pentru a îl utiliza în activităţi fără productivitate reală, de emitere de documente, reglementări şi intruziune în economia de piaţă.

Sunt generate astfel atât costuri fiscale necesare finanţării acestor posturi, cât şi costuri de oportunitate prin productivitatea pierdută astfel de mediul privat şi costuri legate de respectarea piedicilor birocratice suplimentare.

Cum să creezi un aparat administrative neperformant?

Dacă atragerea de personal calificat prin „supralicitarea salariilor” are efecte nefaste, reversul medaliei nu este unul favorabil, ci dimpotrivă: un nivel redus de salarizare atrage doar personal slab calificat în sectorul public, personal care şi-ar găsi cu dificultate un loc de muncă la fel de bine plătit într-o companie privată.

De aici derivă, logic, organisme publice şi mai ineficiente decât sunt ele de fapt, servicii publice de şi mai slabă calitate, precum şi corupţie pentru creşterea veniturilor angajaţilor.

Iată că dificultatea efectuării calculului economic (în mod corect şi constant!) de către stat generează, în sine, distorsiuni atât în funcţionarea pieţei muncii, cât şi în funcţionarea organismelor sale.

În aceste condiţii, nu ar fi, oare, de dorit, să se reducă numărul angajaţilor statului, astfel încât distorsiunile create atât la nivel sectorial, cât şi individual, sa fie cât mai mici?

Ovidiu Neacşu este vicepreşedinte al asociaţiei neguvernamentale "Societatea pentru Libertate Individuală" (SoLib) şi antreprenor