OPINIE: Există viață după euro? Pledoarie în favoarea concurenței monetare

În mai 2010, cancelarul german, Angela Merkel, își afirma public, în fața Bundestag-ului, sprijinul necondiționat pentru euro: „Este o problemă de supraviețuire.[...] Dacă euro se prăbușește, Europa se prăbușește. Dacă vom reuși, Europa va fi mai puternică.” Această declarație oferă indiciile necesare și suficiente privind punctul de vedere al guvernelor din zona euro cu privire la moneda unică europeană: nu există ni

Euro a fost și continuă să fie privită, indiferent de consecințe, ca un pas sine qua non pe drumul integrării europene. Acest lucru rezultă, de altfel, și din modul în care a fost negociată aderarea statelor din Europa Centrală și de Est la Uniunea Europeană: pachet complet, aderare + renunțarea la monedele naționale și adoptarea monedei unice. 

Monopolul “e bun” dacă vorbim de bani. Nu şi dacă vorbim de politică. Oare?

Imaginați-vă următorul discurs al unui politician european: „Nu sunt necesare mai multe partide. Monopartidismul poate elimina toate inconvenientele sistemului politic actual: cheltuieli publice ridicate pentru organizarea alegerilor, posibilitatea fraudării, campanii de denigrare a adversarilor politici, necesitatea negocierilor politice și multe altele. Desființând concurența din arena politică prin instaurarea monopolului unui singur partid, cetățenii vor avea doar de câștigat, prin crearea acelui climat politic stabil necesar unei mai bune funcționări a societății.”

Absurd, veți spune, pe bună dreptate. Niciun om politic responsabil nu ar cere instaurarea unei dictaturi politice. Europa a cunoscut pentru prea mult timp „beneficiile” partidelor unice, de inspirație socialistă, sub diversele lor titulaturi (național-socialiste, comuniste, fasciste etc.).

Opinia publică europeană ar penaliza cvasi-instantaneu o astfel de declarație, iar politicianul respectiv nu ar face decât să se auto-excludă din viața cetății.
Ceea ce este de neconceput de către orice individ matur și responsabil în ceea ce privește piața politică, monopolul, pare a reprezenta singura opțiune viabilă în privința pieței monetare: moneda unică.

Ideea unei piețe monetare deschise, în care producători ai unor monede diferite să  concureze între ei pentru câștigarea și menținerea încrederii consumatorilor, nu face parte din agenda publică, iar atunci când este adusă în discuție este privită, în cel mai bun caz, cu încrederea cu care credităm scenariile filmelor SF. Și totuși, concurența monetară trebuie privită și analizată cu seriozitate, ea reprezentând, în opinia unor economiști dacă nu numeroși, cel puțin valoroși, o alternativă mult mai bună decât sistemul actual.

Mai multe monede, mai multă concurenţă

Asta spunea economistul austriac Friedrich A. Hayek, laureat al Premiului Nobel, în lucrarea Denaționalizarea banilor: „Atât de mult timp s-a considerat evidentă propoziția că oferta de bani nu poate fi lăsată pe seama concurenței, încât, probabil, puțini oameni ar putea explica de ce [...] Întrebarea la care trebuie să răspundem este dacă nu cumva concurenţa între emitenţii unor tipuri de monede distincte, constând din unităţi diferite,  ne-ar oferi un gen de bani mai bun decât am avut vreodată, depăşind cu mult în importanţă inconvenienţa rezultată din circulaţia mai multor tipuri  (pentru majoritatea populaţiei nefiind însă necesar să deţină mai mult de unul singur). În această situaţie, valoarea monedei emise de o bancă nu ar fi obligatoriu afectată de monedele oferite de instituţii diferite (private ori guvernamentale) și ar trebui să stea în puterea fiecărui emitent al unei monede controlarea cantității de aşa natură încât să o facă cea mai acceptabilă pentru public, iar concurenţa l-ar forţa să se comporte în acest fel. Într-adevăr, el ar şti că pedeapsa în cazul neîndeplinirii aşteptărilor publicului ar fi falimentul rapid [...], iar succesul ar depinde de menținerea încrederii privind capacitatea și hotărârea băncii respective de a-și îndeplini obiectivele declarate. S-ar părea că, în acest caz, dorinţa pură de câştig ar produce o monedă mai bună decât a produs vreodată guvernul.” 

Monopolul asupra banilor. Avantaje şi mai ales dezavantaje

Emitenții de monedă dintr-o piață cuncurențială nu ar beneficia de avantajul uriaș conferit monopolurilor monetare (bănci centrale) din prezent: menținerea unei clientele captive, obligată să folosească, pentru marea majoritate a tranzacțiilor uzuale, moneda emisă de autoritatea monetară din statul respectiv. Cetățenii sunt, astfel, victime sigure ale diverselor experimente denumite eufemistic „politică monetară”, rezultatele cele mai des întâlnite ale acestora fiind crizele economice și inflația.

Concurența monetară ar crea condiționările necesare unei mai bune gestionări a puterii de cumpărare a monedelor aflate în circulație, producătorii care ar înșela încrederea clienților lor fiind rapid penalizați și eliminați din piață. 

Revenind la euro, devine din ce în ce mai greu de înțeles insistența cu care majoritatea liderilor europeni continuă să susțină acest proiect, a cărui aplicare în practică a fost una dintre cauzele importante ale problemelor financiare acute pe care le traverseaza cele mai multe dintre statele din zona euro.

EUR, produs al politicilor economice keynesiene

Euro reprezintă nu numai un pas pe calea centralizării politice europene, ci și un instrument cu ajutorul căruia țările latine, în special Franța, s-au putut debarasa de marca germană, una dintre cele mai stabile monede din Europa, inamicul public numărul 1 al guvernelor iresponsabile, dornice să cumpere voturile alegătorilor cu ajutorul bogăției iluzorii pe care banii suplimentari și deficitele bugetare o creează, pe termen scurt.

După cum afirma J.M. Keynes, corifeul cohortelor de economiști adepți ai planificării etatiste și ai „reglajelor fine” în domeniul macroeconomiei, „pe termen lung suntem cu toții morți.” Din nefericire, în economie nu există doar termenul scurt.

În Europa este mai necesară ca oricând o reconsiderare a virtuților liberei inițiative, concurenței, descentralizării și demonopolizării. Iar una dintre piețele de care nu ar trebui să uităm este piața monetară.

Iulian Tănase este lector universitar doctor în cadrul ASE București şi cercetător asociat în cadrul fundaţiei Horia Rusu