OPINIE: Bolnavii României, victimele intervenţionismului în economie

Restrângerea activității firmei Mundipharma pe piața de medicamente din România dă bătăi de cap celor aflați la butoanele care centralizează economia românească. În acest timp, bolnavii de cancer așteaptă morfina, care după cum se aude, nu mai sosește. Firma are probleme de natură economică. Dar cine să fie dispus să o creadă într-o societate în care s-a reușit impregnarea ideii că “trăim o dictatură a pieței”?

Nu trece zi de la Cel de sus fără ca piața liberă, profitul, alocarea eficientă a resurselor să nu încaseze lovituri în plex. Se lovește și în stat, desigur, cu diferența că loviturile pe care le încasează statul sunt slăbuțe, iar argumentele deseori pline de erori de natură economică, ca și în cazul celor ce critică piața liberă.

Spre exemplu, se zice că profitul pe care îl încasează producătorii de medicamente e cam mare și cam imoral (în fond, cum îți permiți domnule să ceri bani pentru un produs?!). Se mai zice că “speculanții”, adică acei agenți economici care profită (în mod normal) de o situație în care prețurile la medicamente sunt în totală discordanță cu cererea și oferta de medicamente, și fac reexport sunt iarăși imorali. Argumentul care se aduce este că prin această speculă, românii rămân fără medicamente.

Intervenţionismul care îmbolnăveşte piaţa liberă

Mundipharma. Iată un caz “perfect” de ilustrare a ceea ce se cheamă în limbaj popular, eșec al pieței. Recent, firma a anunțat că nu va mai putea suporta costurile de distribuție a morfinei.
Explicația oferită de firmă - așa cum se găsește ea pe site-ul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) - sună așa “Decizia Mundipharma s-a bazat pe înăsprirea considerabilă a condițiilor de desfășurare a activității pe piața farmaceutică românească, pe creșterea considerabilă a expunerii la riscuri financiare, precum și pe creșterea nesustenabilă a nivelului de taxare.

Mai concret, cauzele care au determinat această decizie au fost: perioada foarte lungă de timp în care listele de medicamente compensate și gratuite nu au fost completate cu molecule noi, inovatoare, prețurile impuse la nivel minim european, referențierea prețurilor produselor originale la cele generice, introducerea pe listele de gratuite și compensate a unor produse care, deși nu se află la dispoziția reală a pacienților, au avut ca efect creșterea coplății suportate în fapt tot de către companie, prelungirea termenelor de încasare a banilor de către producători la peste 300 de zile și în final taxa clawback.”

S-a declanșat astfel o criză mediatică a morfinei. Toate publicațiile vuiesc despre situația dramatică în care se află, în mod special bolnavii de cancer. Și asta pentru că, după cum explica recent un doctor, morfina îi face viața un pic mai ușoară bolnavului.
Fără îndoială că, dacă asta este într-adevăr situația din spitale, nu am cuvinte care să exprime durerea, până la urmă chiar personală, că deși sunt contribuabil ca mulți alții în această țară, banii mei nu ajung nici la mine, nici la cei în nevoință.

Dar discuția de față nu face obiectul deplângerii situației ca atare ci încercarea de a oferi o explicație diferită de ceea ce am văzut până acum în legătură cu acest caz. O explicație economică a situației.

Suprareglementarea pieţei – mama tuturor problemelor

Să ne înțelegem. Industria medicală este cea mai reglementată industrie din Europa, imediat după ea venind sectorul bancar. Într-un articol trecut explicam faptul că statul intervenționist poate înrăutăți situația, prin faptul că socializează treptat părți tot mai mari din resursele private, efectul principal fiind o antrenare (mai curând) în competiția politică pentru redobândirea lor.

Conviețuirea prin urmare nu mai este pașnică; profitul nu se mai obține prin satisfacerea exigențelor consumatorului, ci prin cât de pricepute sunt firmele de medicamente în a licita pentru fondurile publice.
În sistemul medical, prețurile nu sunt un rezultat al cererii și ofertei de medicamente, ci sunt așa cum arată și Mundipharma, dictate sau impuse.

Dacă prețul însă nu reflectă costurile activității antreprenoriale, și este fie subevaluat (creând penurie), fie supraevaluat (determinând o scădere a cererii și o supradimensionare a structurii producției) prin măsuri guvernamentale arbitrare, inevitabil apar disproporții sau crize.

Cât de bună este “fixarea preţurilor”?

Cauza principală a acestei crize este deci fixarea acestor prețuri, ceea ce conduce în mod direct la apariția unui sistem de prețuri necorelat cu structura producției și cererea de medicamente. O altă cauză (din păcate singura identificată până acum de public) este întârzierea barbară la plata medicamentelor de către CNAS.

Unele farmacii sunt pe punctul de a da faliment, întrucât nu-și mai pot permite să-și susțină cheltuielile. A nu se înțelege că prin eliminarea întârzierilor problema se rezolvă. Nicidecum. Se ratează sublim acest obiectiv, pentru că dificultatea nu este să plătești banii pe medicamente la timp, ci să estimezi necesarul de medicamente, numărul de bolnavi, costurile și prețurile medicamentelor ș.a.

Acestea sunt activități pur antreprenoriale, iar statul nu se poate substitui pieței, pentru simplul motiv că funcționează după alte principii, sistematic contrare pieței. Oare de ce nu avem crize atât de dese și la pâine? Sau la blugii pe care îi cumpărăm? Sau la pasta de dinți?
Existența unor boli nu schimbă cu nimic câteva principii economice fundamentale și nici nu face ca morfina sau alte medicamente să trebuiască a fi furnizate în regim exclusiv controlat de stat, și nici să fie diferite de alte bunuri economice.

Prețuri mici și eficiență la capitolul alocare medicamente vom avea atunci statul va ieși din această afacere, despre care trebuie să spunem că este extrem de profitabilă atât pentru el cât și pentru cartelurile farmaceutice din jurul lui.
Prezenta criză, care în fapt este permanentă și iminentă într-un sistem medical european (și românesc) socializat, nu este și nu poate fi o consecință a eșecului pieței. Înainte de a blama piața, potrivit ar fi să nu împiedici dezvoltarea ei. 

Andreas Stamate este asistent universitar în cadrul ASE Bucureşti şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România