OPINIE: Boicotul benzinarilor sau boicotul statului? “Alegerea” vă aparţine

Creşterea preţului la carburant poate avea mai multe cauze. Cea mai vizibilă şi în acelaşi timp foarte uşor de eliminat este ponderea taxelor şi accizelor pe care le plătim pentru un litru de benzină. Surprinzător însă, în mentalul public există prea puţină apetenţă în a o sesiza.

Iar a crescut prețul benzinei. Și probabil va continua să tot crească. In momentul de față un litru de benzină Euro 95 se deplasează vertiginos către un preț de șase lei. E doar o problemă de timp. Îi convine cuiva asta? Mie unul nu, și sunt convins că mai sunt mulți ca mine, nemulțumiți de această piață a carburanților.  Frustrarea crește atunci când la prețul crescând al benzinei, mai adaugi și alte costuri. Spre exemplu în această țară încă nu există drumuri, să le zicem așa, performante. Adică autostrăzi care să conecteze principalele orașe și nu numai, dar pe care rulându-ți anvelopa să nu atragi un consum foarte mare de carburant.

Recent mergeam spre Moldova românească, către un oraș despre care mai în glumă mai în serios localnicii spun că “s-ar afla” într-un punct în care se agață harta-n cui. De la București la Botoșani se fac nici mai mult nici mai puțin de șapte ore. Drumul, unul național, trece prin zeci de comune și orășele, unde evident că viteza trebuie adaptată. Uneori o reduci la minimum posibil, pentru a aștepta trecerea dintr-un sat în altul a unei căruțe.

Dar pentru toate aceste operațiuni este nevoie de carburant, motiv pentru care principalii producători și distribuitori au populat conștiincios drumul cu stații. Carburantul de care ai nevoie pentru un drum dus-întors București – Botoșani se ridică la o valoare de 350 RON.

Nu-ți convine? ar zice un pseudo-capitalist. Ia trenul! Trenul costă 200 RON dus – întors, mai puțin ce-i drept, dar dezavantajul este că pleacă la ore fixe și nu te poți încărca cu prea multe bagaje; de asemeni, deseori, condițiile de trai colectiv cu anumite specimene umane sunt foarte dificile, și nu scapi de ele tot drumul, pentru că, știm cu toții, nici un naș nu se compară cu nașul căilor ferate.

Ești prea fițos domnule, du-te de ia-ți o slujbă mai bună și deplasează-te dumneata cu avionul! M-aș deplasa. Aș fi primul la coadă. Dar biletul costă aproximativ 500 RON dus – întors și în final trebuie să schimb tot cu o garnitură de tren sau mașină, pentru că Botoșaniul nu are aeroport. În mod suspect sau nu, compania națională de transport aerian este “lider” de operațiuni pe rutele București – Suceava și București – Iași.

Piaţa reglementată “ţine” consumatorul captiv

În fine. Ceea ce este important de reținut este că într-un fel sau altul, există un soi de captivitate a consumatorilor în raport cu producătorii și distribuitorii de carburanți. Autostrăzi nu ai, taxele de drumuri cresc, trenurile lasă gust amar, avionul e doar pentru cei cu venituri ridicate. Toate aceste lucruri consolidează puterea de negociere a petroliștilor. În fond, tot la pompă vine consumatorul, nu? O autostradă Bucureşti - Suceava, sau cine ştie, cu japonezii aici, poate chiar Bucureşti - Botoşani, ar reduce timpul necesar deplasării la patru ore cel mai probabil.

Presiune asupra preţului de vânzare al carburanţilor va exista atunci când mersul cu maşina va fi concurat de mersul cu alte mijloace de transport mai performante. Cu monopol pe drumuri, căile ferate şi cele aeriene în care rentele economice sunt (p)rezervate pentru cei mai eficienţi politic, maşina va fi tot timpul o variantă costisitoare pentru deplasările lungi.

Cauze şi false cauze ale creşterii preţului la carburant

Foarte multe persoane, cu mai multă sau mai puţină pregătire economică, şi-au exprimat opinia cu privire la creşterea preţului la carburanţi. O concluzie care se poate extrage din toate este că petroliştii cresc preţul nejustificat şi că ar trebui boicotaţi. Astfel de opinii au venit chiar din partea unor persoane cu înaltă “calificare” politică. Totuşi, explicaţia de acest tip are un mare minus. Ea prezintă doar efectul unei conjuncturi economice, fără a preciza nimic cu privire la cauzele acesteia. Este precum încercarea de a explica inflaţia, prezentând-o exclusiv ca un fenomen de creştere generalizată a preţurilor, nimic însă despre cauze. Adică bun, am înţeles, dar cine/ce anume o produce?

Trebuie menţionat că preţul de la pompă al carburantului este compus din mai multe preţuri aflate la anumite distanţe pe linia de exploatare – producţie – distribuţie a petrolului. Altfel spus, preţul de la pompă este deja încărcat cu un istoric al preţurilor specifice fazelor premergătoare distribuţiei, despre care este de notorietate că sunt controlate de stat. Dacă aceste preţuri deci, nu sunt un rezultat al licitării libere de petrol pe piaţă, preţul final la pompă nu va fi decât un soi de mutant, asupra căruia consumatorul nu-şi va putea exercita puterea.

O altă cauză, poate cea mai vizibilă a creşterii preţului la carburant este nivelul taxelor şi accizelor impuse de către stat producătorilor. Aproape jumătate din preţul unui litru de benzină este reprezentat de taxe şi accize. Deci în mod normal, preţul unui litru ar fi de 3 RON. Sună bine, nu?

Ce se poate face şi ce nu

Ei bine, cel mai eficient mod prin care pot fi scăzute preţurile la carburant este să se scadă taxele şi accizele. Simplu. De mâine preţul va fi pe jumătate. Boicotul benzinăriilor nu rezolvă problema fundamentală pentru că din nefericire cei care boicotează, cel puţin până acum, au demonstrat că nu identifică corect cauzele acestei situaţii.

Mai întâi ar trebui să înlăturăm barierele de tip instituţional ce ne stau în cale, după care să ne preocupăm şi de cauzele mai sofisticate (reglementare excesivă, monopol de stat etc.). Iar aceste bariere sunt taxele şi accizele. Dacă ne este imposibil a sesiza această cauză atât de evidentă, atunci cu atât mai dificil va fi să purtăm discuţii despre celelalte.

Andreas Stamate este asistent universitar în cadrul ASE Bucureşti şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România