Listarea la Bursă a Nuclearelectrica eşuează pentru moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nuclearelectrica a întrerupt procesul de selecţie a intermediarului pentru listarea companiei la Bursă pentru că brokerii nu s-au arătat interesaţi de operaţiune. Termenul de depunere al ofertelor era luni, 21 mai.

Procedura va fi reluată "în cel mai scurt timp", susţin oficialii companiei.

"Societatea Naţionala Nuclearelectrica Bucureşti anunţă renunţarea la procedura pentru selecţia intermediarului ofertei publice primare de vânzare de acţiuni (...) declanşată prin anunţul publicitar din data de 12 aprilie 2012, urmând a relua în cel mai scurt timp această procedură", se arată într-un anunţ al Nuclearelectrica, care nu precizează motivul întreruperii procesului de selecţie.

Suspendarea procesului de selecţie este urmarea lipsei de interes din partea brokerilor, având în vedere că, potrivit mai multor surse din piaţa de capital, până joi nu a fost constituit niciun consorţiu.

Nuclearelectrica a anunţat la 12 aprilie că aşteaptă până pe 21 mai oferte de la brokerii interesaţi să asiste listarea producătorului de electricitate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), printr-o ofertă publică primară care prevede vânzarea unui pachet de 10% din acţiuni.

Fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Florin Laurenţiu Vlădan spunea la finalul lunii februarie că oferta Nuclearelectrica are ca termen de finalizare luna octombrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite