Soluţiile lui Nouriel Roubini pentru UE: Creşterea salariilor şi scăderea taxelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernele din Europa ar trebui să scadă taxele şi să crească salariile pentru a susţine creşterea economică, în loc să insiste asupra austeităţii şi reducerilor de cheltuieli, consideră economistul Nouriel Roubini.

În Germania, guvernul ar trebui să ofere stimulente cetăţenilor pentru a-şi petrece vacanţa în ţări din sudul continentului, afectate de criză, ajutând la recuperarea acestora, a afirmat Roubini într-un interviu pentru Bild, citat de CNBC.

Unii lideri ai statelor europene şi-au schimbat deja retorica de la austeritate la creştere pentru că majorările de taxe şi reducerile cheltuielilor guvernamentale au exacerbat dificultăţile economice, generând recesiuni puternice în ţări din zona euro. Germania insistă, încă, asupra austerităţii ca modalitate de a aduce sub control deficitele bugetare ale statelor din UE.

"Nebunia austerităţii trebui oprită. Guvernele trebuie să reducă taxele şi să crească salariile. Europa are nevoie de creştere. Guvernul de la Berlin ar trebui să dea fiecărei familii din Germania un voucher de călătorie de 1.000 de euro. Ar trebui, însă, folosit doar pentru călătorii în ţările afectate de criză. În plus, oricine îşi cumpără o casă de vacanţă în ţările din sud ar trebui să primească deduceri de taxe", a spus Roubini.

Ce s-ar întâmpla dacă UE ar tăia fondurile pentru Grecia

Oprirea finanţării pentru Grecia, care a primit deja două pachete de ajutor extern, ar conduce la o prăbuşire a zonei euro, a avertizat Roubini. Zona euro are două variante în privinţa Greciei: să finanţeze o ieşire ordonată a ţării din uniunea monetară sau să menţină statul elen în zona euro printr-u transfer financiar asemănător cu cel acordat de Germania de Vest Germaniei de Est după unificarea din 1990.

În opinia lui Roubini, a doua variantă ar fi mai ieftină pe termen lung pentru contribuabilii germani.

De asemenea, Banca Centrală Europeană ar trebui să suplimenteze masiv volumul de euro din piaţă pentru a deprecia moneda, ideal la paritate cu dolarul american, oferind astfel Greciei, Spaniei şi Italiei şansa de a deveni din nou competitive.

În plan politic, şefii de state din UE trebuie să formuleze un plan pe 5-10 ani la finalul căruia Europa să aibă un sistem bancar unificat, cu o autoritate de reglementare centralizată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite