Noul model Renault Clio, produs şi în Franţa
0Constructorul auto Renault a anunţat că noul model Renault Clio IV va fi produs şi în uzina Flins din Franţa, după întâlnirea dintre preşedintele-director general al grupului, Carlos Ghosn, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, potrivit publicaţiei Les Echos.
Miza discuţiilor dintre cele două părţi, preşedintele-director general
al grupului, Carlos Ghosn, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy
este locaţia în care va fi produs noul autovehicul Clio IV începând din
2013. Renault intenţionează să împartă producţia între două fabrici,
Flins din Franţa şi Bursa din Turcia. Cea mai mare parte a producţiei
este, însă, destinată facilităţilor grupului din Turcia.
Preşedintele-director general al grupului Renault, Carlos Ghosn i-a
confirmat lui Sarkozy că Renault „va continua la Flins producţia
modelelor actuale ale gamei Clio şi va realiza şi o parte a producţiei
de Clio IV‟, într-un cadru general de împărţire a producţiei cu uzina
Bursa, din Turcia, potrivit comunicatului puublicat de Les Echos,
citată de NewsIn. Renault va menţine personalul şi producţia la uzina
de la Flins, unde va continua să producă şi vehicule cu combustie
clasică, pe lângă dezvoltarea producţiei de vehicule electrice.
Costuri de producţie cu 10% mai mici în Turcia
Renault intenţiona să producă Clio IV la uzina pe care o deţine la
Bursa, în Turcia şi să fabrice la uzina din Flins noul model electric
Zoe, ce va intra în producţie din septembrie 2011. Motivul? La uzina
din Turcia costurile de producţie sunt mai mici cu 10% comparativ cu
cele ale fabricii de la Flins.
Grupul Renault a fost privatizat în 1996, iar statul francez deţine 15% din acţiunile constructorului auto. Renault este al doilea mare producător de maşini din Franţa, după Peugeot
Citroen.