Noul coş de consum, oglinda crizei româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au cumpărat tot mai multe produse de strictă necesitate, iar mărfurile ieftine s-au vândut cel mai bine, reiese din datele privind inflaţia.

Noua structură a coşului de consum al populaţiei, după care va fi calculată inflaţia în 2012, arată că familiile au fost nevoite să-şi restrângă drastic cheltuielile de zi cu zi şi să renunţe la sortimentele mai puţin importante în favoarea strictului necesar.

Inflaţia din anul 2012 se calculează pe baza comportamentului de consum al populaţiei consemnat în 2010 şi evidenţiat în ancheta bugetelor de familie, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS). Datele raportate ieri de INS referitor la inflaţia din prima lună a lui 2012 au relevat şi noua structură a coşului de consum, din care reiese în primul rând că mărfurile de imediată necesitate au dobândit ponderi mai mari în detrimentul celorlalte.

Strictul necesar câştigă teren

Iată câteva exemple: cartofii, peştele şi alimentele de strictă necesitate s-au vândut mai bine şi, în consecinţă, au dobândit ponderi mai mari în coş, în timp ce carnea, brânza şi zahărul au ponderi mai mici, adică s-au vândut mai puţin. Din categoria mărfurilor nealimentare, cererea a crescut la combustibili, termoficare, ţigări şi energie electrică, scăzând la îmbrăcăminte, încălţăminte, piese auto sau articole de uz casnic. La fel şi în cazul serviciilor, unde chiria, salubritatea şi abonamentul la cablu-TV au câştigat teren în defavoarea transportului cu trenul sau cu autobuzul. Toate acestea reflectă un comportament specific oamenilor strâmtoraţi financiar, cum au fost majoritatea românilor în anii de criză.

Ce ne arată „busola" din portofel

Sunt preferate produsele mai ieftine (dar de mai proastă calitate), în detrimentul celor mai scumpe. De aceea, economiştii atrag atenţia că „tendinţa de a cumpăra produse mai ieftine ar putea împinge populaţia către un consum nesănătos atât pentru familii, cât şi pentru echilibrele structurale ale economiei".



Per ansamblu, produsele alimentare şi-au redus ponderea în coşul inflaţiei, de la 37,45% în 2011 la 37,21% în 2012. Ponderea serviciilor în coş a avansat de la 18,33% anul trecut la 18,53% în 2012, iar ponderea mărfurilor alimentare s-a menţinut la 44,2%.

" Tendinţa de a cumpăra produse mai ieftine împinge populaţia către un consum nesănătos. "
Mircea Coşea
profesor de economie

info
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite