Noul Cod Vamal are viaţă scurtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitar. Codul Vamal "de exerciţiu" este însă traducerea identică a celui european, cu excepţia a două capitole - cel privind regimul de sancţiuni şi cel privind organizarea instituţională

Comunitar. Codul Vamal "de exerciţiu" este însă traducerea identică a celui european, cu excepţia a două capitole - cel privind regimul de sancţiuni şi cel privind organizarea instituţională - care sunt diferite de la un stat european la altul.
Noul Cod Vamal va aduce avantaje agenţilor economici, aceleaşi de care se bucură şi cei din spaţiul european. Cei mai favorizaţi vor fi agenţii economici autorizaţi, parteneri ai vămii, firme de încredere, pentru care aceasta aplică proceduri de vămuire simplificată. Practic, nu-i controlează, se merge pe încredere. "Sunt agenţi economici cu bonitate, care beneficiază de un regim privilegiat", ne-a declarat ştefan Diaconu.
În momentul de faţă sunt circa 900 de agenţi economici care au deja încheiate protocoale cu vama şi care beneficiază de vămuire simplificată. Agenţii economici autorizaţi îşi pot plăti obligaţiile vamale nu la fiecare transport, ci periodic, după un protocol stabilit cu autoritatea vamală. În plus, pot înregistra direct marfa în contabilitate, fără să mai trebuiască să încheie declaraţii vamale.

Trei sferturi din banii aduşi de vamă merg la Bruxelles
Codul Vamal introduce o nouă destinaţie vamală - antrepozitele libere - zone libere de obligaţii vamale, unde marfa stă fără să fie supusă taxării. Companiile beneficiază pentru că pot scoate treptat marfă, plătind taxele numai pentru marfa scoasă din antrepozit.
Dacă până în acest an, vama aducea circa 22 la sută din veniturile la bugetul de stat, în 2005 acestea au însemnat 33%, cifrându-se la 16,3 miliarde RON. Din 2007 însă, explică şeful vămii, trei sferturi din veniturile vămii vor merge la Bruxelles.

Vama nu mai poate modifica ulterior încadrarea tarifară
Autoritatea vamală este obligată să informeze agentul economic cu privire la clasificarea tarifară sau informaţii de origine. Astfel, dacă firma are răspunsul scris al autorităţii vamale, aceasta nu mai poate modifica ulterior încadrarea tarifară. "Până acum, în termen de 5 ani, vama putea să revină la agentul economic, să reclame încadrarea greşită şi să ceară modificarea valorii obligaţiilor vamale. Multe procese în care am fost implicaţi au avut o asemenea origine", explică şeful vămii. Acum, hârtia scrisă evită litigiile. O altă modificare este reducerea termenului de declarare a mărfii în vamă, de la 40 la 20 de zile. Avantaj pentru vamă, care va valorifica mult mai rapid mărfurile, în interesul statului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite